Locuri din Banat

Povestea SPA-ului din Timișoara. Palatul Neptun, locul unde s-a antrenat și primul înotător român de la Jocurile Olimpice

Ghidul Banatului

Muzeul Național al Banatului prezintă povestea unuia dintre cele mai cunoscute dintre palatele Timişoarei. La momentul dării în folosință (1914), Palatul Neptun era dotat cu un complex foarte modern de băi publice, băi de abur, un bazin de înot pentru adulți precum şi unul pentru copii. În completare exista și un restaurant.

RETIM

„Toate au funcţionat pentru vreme îndelungată chiar și în perioada socialistă. Băile publice fuseseră concepute pentru a înlocui fostele băi turceşti din cartierul Fabric şi trebuiau să aducă ceva nou și modern. Apa caldă era

Fluturi și albine vii - expoziție

Etajele superioare ale clădirii au fost proiectate ca apartamente de locuit pentru chiriași cu stare. Acestea aveau o intrare separată față de stabilimentul acvatic. Aceasta se găsea pe latura dinspre canalul Bega (actualmente splaiul Nistru). Până astăzi se păstrează poarta de acces din fier casetat și cu ochiuri de geam colorat în maniera unor vitralii actualizate”, arată istoricii bănățeni.

Aceștia susțin că impunătoarea clădire este un mod mai aparte de stil Secession. Frontonul principal de deasupra intrării mari este marcat cu o monogramă simplă ce reprezintă literele S și L ce arată că arhitectul și-a asumat lucrarea și ca executant și ca stăpân. Coronamentul acoperișului este o replica a esteticii lui Otto Wagner.

Primul înotător al României la Jocurile Olimpice s-a antrenat în Palatul Neptun

Conform Muzeului Național al Banatului, Iosif Novak (1922 – 1995),  primul înotător al României la Jocurile Olimpice,  Bupsi”, cum era poreclit renumitul sportiv, practica polo și natație în cadrul clubului sportiv ILSA (Industria Lânii, Societate Anonimă). Acesta obișnuia să își facă antrenamentele în bazinul acoperit aflat în incinta Palatului Neptun.

 Renovările imobilului au început încă din anii ’60, dar anii 2000 au fost decisivi pentru clădire și destinația ei. Bazinul a fost închis complet, deasupra acestuia fiind ridicată o sală de fitness. În acest moment clădirea găzduiește unul dintre cele mai cunoscute restaurante din oraș, birouri și apartamente.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns