La sediul Institutului Național al Patrimoniului din București a fost semnat un protocol de colaborare între instituție și reprezentanții celor trei Regiuni Gastronomice Europene din România: Harghita (deținătoarea titlului în 2027), Banat (regiune candidată pentru 2028) și Dobrogea (regiune candidată pentru 2029).
Documentul a fost semnat de Valeria-Oana Zaharia, manager interimar al INP, alături de Szabó Károly – director executiv ADI Harghita, Simona Neumann – director general Visit Timiș, precum și de Carmen Ispas – director executiv UNPR RSE și Teodora Moraru – vicepreședinte UNPR RSE.
Un cadru comun pentru proiecte culturale, turistice și gastronomice
Protocolul stabilește un cadru de cooperare pentru inițierea, dezvoltarea și implementarea unor proiecte și programe culturale dedicate promovării multiculturalității, gastronomiei tradiționale și patrimoniului material și imaterial, precum și valorificării diversității locale în circuit turistic, educațional și cultural
Printre obiectivele principale se numără colaborarea pentru documentare, sprijin prin expertiză și promovare reciprocă.
„Prin semnarea acestui protocol, Institutul Național al Patrimoniului își asumă un rol activ în susținerea regiunilor care duc mai departe patrimoniul gastronomic al României. Gastronomia tradițională este parte a patrimoniului cultural viu, iar prin colaborări coerente – bazate pe documentare, expertiză și comunicare responsabilă – putem transforma resursele locale în proiecte relevante pentru comunități și pentru imaginea României în Europa”, a spus Valeria-Oana Zaharia, manager interimar INP.

„Acest parteneriat creează un mecanism practic de lucru: de la sprijin metodologic și armonizarea mesajelor publice, până la reguli clare privind realizarea și utilizarea materialelor de promovare a patrimoniului imaterial. Ne dorim ca inițiativele dezvoltate împreună să fie bine documentate, replicabile și să lase rezultate durabile, dincolo de anii dețineri titlului”, a adăugat Daniela Mihai, director adjunct INP.

„Banatul este un spațiu al întâlnirii culturilor și gusturilor, iar această diversitate este un atu major în candidatura pentru 2028. Protocolul ne ajută să lucrăm coerent, să documentăm și să comunicăm profesionist patrimoniul gastronomic, în legătură directă cu istoria și multiculturalitatea regiunii”, a completat Simona Neumann, director general Visit Timiș.

În perioada următoare, părțile vor operaționaliza colaborarea prin stabilirea proiectelor prioritare și a calendarului de activități, precum și prin coordonarea comunicării publice, astfel încât fiecare regiune să beneficieze de vizibilitate echitabilă, iar inițiativele să fie susținute pe termen mediu și lung.






