Cele mai bune proiecte de mediu și sustenabilitate din România au fost premiate pe 22 ianuarie, în cadrul celei de-a cincea ediții a Galei Green Report, cel mai prestigios eveniment anual dedicat recunoașterii inițiativelor din domeniul sustenabilității realizate în România, atât din sectorul privat, cât și din cel public. Publicația Green Report este lider de 15 ani în domeniu, pentru al treilea an consecutiv.
Gala Green Report s-a desfășurat în acest an sub tema ”Scânteia lui Prometeu”. Evenimentul a adus împreună autorități, ambasadori, oameni din companii sau organizații non-guvernamentale, toți având în comun interesul pentru mediu și pentru o lume mai sustenabilă.
11 companii, instituții și proiecte au fost premiate pentru eficiența energetică, inovația de mediu, economie circulară, campanii de mediu, transport sustenabil, conservare a patrimoniului sau educație de mediu. Printre acestea s-a aflat și unitatea administrativ teritorială municipiul Reșița, premiată pentru pentru excelență în administrație publică. Decizia juraților s-a bazat pe coerența proiectelor integrate de investiții destinate tranziției verzi, pentru transportul public 100% verde din oraș, precum și infrastructura de mobilitate alternativă, prin piste de biciclete și promenade pietonale care leagă cele două nuclee urbane și creează un culoar verde-albastru de-a lungul râului Bârzava. De asemenea, a fost apreciat proiectul aflat în implementare pentru realizarea unui parc fotovoltaic, care va produce aproximativ 10.800 de megawați-oră pe an, energie destinată alimentării transportului public și a clădirilor municipalității. Un alt criteriu important în acordarea premiului a fost faptul că investițiile sunt susținute de reguli clare de operare, precum și de un amplu proces de consultare publică și bugetare participativă, care asigură transparență și implicarea directă a cetățenilor în deciziile legate de climă și calitatea vieții în Reșița.
De altfel Reșița se află și într-un un top 10 al celor mai bune orașe din România în care să trăiești în 2026, potrivit datelor din City Index 2025 și prognozelor Oxford Economics. Punctele forte sunt aici calitatea aerului, amprenta verde și investițiile, iar potențialul de creștere este dat de regenerarea urbană.






