sâmbătă, iunie 27, 2026
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Top 5 Articole

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cele mai recente

Târg regal de Crăciun la Castelul Săvârșin

RETIM

Târgul de Crăciun de la Castelul Săvârșin se deschide anul acesta în 19 decembrie. Timp de trei zile își vor expune produsele meșteșugari și producători din toate colțurile țării și vor urca pe scenă soliști, coruri și grupuri îndrăgite de public. Vizitatorii vor putea urmări spectacole de tradiții populare, dansuri și cântece de Crăciun.

”În fiecare an, în zilele din Ajunul Crăciunului, Satul regal își deschide porțile și sute de români, din județele țării și din Republica Moldova, alături de alții veniți de departe, din Europa sau America, vin să colinde pe Majestatea Sa și să-și arate, mândri, costumele populare, unele păstrate de generații încoace. Cei care vin sunt de toate vârstele, de la bunici la copii. Este o atmosferă de familie, în care fiecare vine pentru a împărtăși un moment de bucurie, de încredere, de afecțiune.  Este un eveniment de sărbătoare, care onorează tradiţia românească şi meşteşugurile din Transilvania şi Banat”, potrivit Casei Regale.

Vineri, 19 decembrie, la ora 17.00, are loc deschiderea târgului, urmată de un recital de colinde al Corului Parohiei Nașterea Maicii Domnului din Arad și de un recital Sava Negrean-Brudașcu alături de Trupa Sava. Sâmbătă, 20 decembrie, târgul se deschide la ora 12.00. La ora 15.30, vor colinda Asociația Voluntarilor Invictus din Deva, apoi Ansamblul „Cununa Craiului” din comuna Bucea, Corala Voci Transilvane a Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca și elevii Liceului Tehnologic Regele Mihai I din Săvârșin. De la ora 17.00, va avea loc recital susținut de Gheorghe Turda, urmat de un concert de colinde arhaice al Grupului tradițional al sătenilor din comuna Negreni și Corindătorii tradițiilor clujene. Duminică, 21 decembrie, târgul se deschide la ora 12.00. De la ora 14.00, va avea loc un concert susținut de Ștefan Hrușcă, iar de la ora 15.00, festivalul obiceiurilor de iarnă „Alaiul Dubelor”.

Zilele de Ajun petrecute de Familia Regală la Săvârșin în mijlocul românilor au reînceput încă din primul an al întoarcerii regelui Mihai la castel, în anul 2001.

La fiecare Crăciun,  porțile domeniului regal de la Săvârșin se deschid și pentru cei care doresc să colinde Casa Regală. O altă tradiție este acordarea darurilor de Crăciun. Instaurată în anii 1940, din vremea Reginei-Mamă Elena, tradiţia a fost continuată de Regele Mihai și de Regina Ana, între anii 2001 şi 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele Mai Citite