Evenimente

Timișoara International Tattoo Convention 2025: Artiști de top, concerte și happening-uri culturale

Myke Chambers

În weekendul 4-6 aprilie, la Expovest, pe Calea Lugojului din Timișoara, va avea loc cea de-a treia ediție a Timișoara International Tattoo Convention, un eveniment de marcă și unul dintre cele mai mari din sud-estul Europei. Convenția reunește tatuatori consacrați din întreaga lume, care își vor expune abilitățile, stilurile și tehnicile. După două ediții de succes, găzduite de Iulius Town, evenimentul se va desfășura acum într-un nou spațiu.

RETIM

“Am ajuns la ediția a treia și am învățat multe din experiențele anterioare. Ce e important de reținut este că organizăm totul din fonduri proprii. Convențiile de tatuaje au loc, de obicei, primăvara sau toamna, deoarece vara, când lumea merge la plajă, tatuajele necesită mai multă îngrijire. Din acest motiv, le organizăm în afara sezonului estival. Pentru că desfășurăm convenția în aprilie, nu reușim niciodată să obținem fonduri de la autorități, chiar dacă acest eveniment pune Timișoara pe harta tatuatorilor. La noi, bugetele se aprobă foarte târziu. Anul acesta avem o locație nouă, deoarece Iulius Mall a devenit neîncăpător”, a declarat Sorin Stanca, organizatorul Timișoara International Tattoo Convention.

Fluturi și albine vii - expoziție

Evenimentul va aduna peste 50 de artiști din România, Marea Britanie, Statele Unite, Germania, Ungaria, Danemarca, Bosnia-Herțegovina, Suedia, Turcia, Elveția și Spania.

Printre cele mai importante nume care vin la Timișoara se află Myke Chambers, un artist tatuator renumit din Statele Unite, cunoscut pentru talentul său excepțional și stilul unic. Cu aproape trei decenii de experiență în industrie, Chambers a devenit o figură extrem de respectată, fiind considerat unul dintre cei mai buni artiști de tatuaje în stil American Traditional ai generației sale.

“Încercăm în fiecare an să aducem o temă nouă. Anul trecut am avut tatuaje tradiționale japoneze, iar anul acesta avem un <O.G.>. Asta înseamnă un , adică un artist care a fost acolo de la început și a pus bazele unui stil. Myke Chambers este pe scena tatuajelor de peste 30 de ani și este un artist foarte cunoscut pe plan internațional. Ne bucurăm că am reușit să-l aducem, deoarece avem cu toții de învățat de la el. Promovează tatuajele tradiționale”, a mai spus Stanca.

Myke Chambers
Myke Chambers

Întregul weekend va fi dedicat tatuajelor, artei și muzicii. Unul dintre cele mai așteptate momente va fi concertul aniversar Implant Pentru Refuz – 30 de ani, care va avea loc vineri, în prima zi a evenimentului.

“În noua locație ne putem desfășura mai bine cu evenimentele și concertele. Vineri avem un DJ set cu Zoleeve, urmat de MC Pantera, iar de la ora 23:00 va avea loc concertul aniversar Implant Pentru Refuz – 30 de ani. Sâmbătă, de la ora 22:00, va urca pe scenă MaxK, iar de la ora 23:00, Vlad Dobrescu își va lansa albumul . Duminică vor fi premiile. Vom avea și viață de noapte, deoarece evenimentul se va prelungi, iar after party-ul va completa experiența. Îl vom avea și pe pictorul Florin Pop, care va susține un performance. Va realiza o pictură de mari dimensiuni, pe care, la un moment dat, artiștii o vor <tatua> cu markerul.”, a mai spus Sorin Stanca.

Implant pentru Refuz

În cadrul convenției va avea loc și un happening cultural – o continuare a unui proiect început anul trecut: refacerea copertei originale a albumului „Cantafabule” al grupului Phoenix. Valeriu Sepi, membru al formației Phoenix, va fi prezent la Timișoara International Tattoo Convention pentru a participa la proiectul de restaurare culturală „Phoenix – Cantafabule”, marcat de împlinirea a 50 de ani de la apariția albumului.

Biletele pentru o zi costă 40 de lei (acces doar la convenția de tatuaje) și 70 de lei (acces inclusiv la concertele Implant Pentru Refuz și Vlad Dobrescu). Abonamentele pentru toate cele trei zile, cu acces la toate concertele, costă 150 de lei.

Mai multe informații despre eveniment se pot găsi pe site-ul oficial al manifestării: www.tmconvention.com.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:
Marius Ionescu
the authorMarius Ionescu

Lasă un răspuns