Festivalul-Concurs „Lada cu Zestre” începe sâmbătă, 29 martie, la Biled, acolo unde se vor organiza și 15 expoziții de gastronomie tradițională, aproape zece expoziții de etnografie, artă populară și meșteșuguri, zeci de formații artistice de muzică și dansuri tradiționale, soliști vocali și instrumentiști.
Duminică, 30 martie, Căminul Cultural din Belinț devine gazda unei noi etape a Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre”, începând cu ora 13:00. Evenimentul aduce în prim-plan tradițiile autentice ale județului Timiș, reunind reprezentanți din localitățile Giarmata, Găvojdia, Dudeștii Vechi, Coșteiu, Topolovățu Mare, Recaș (Stanciova), Dumbrăvița și Belinț. Pe parcursul a peste șase ore de spectacol, publicul va avea ocazia să descopere bogăția culturală și etnografică a regiunii.
Accesul publicului este gratuit, oferind tuturor iubitorilor de folclor ocazia de a se bucura de un spectacol autentic.
Un moment special al festivalului îl constituie recitalul susținut de Ansamblul Profesionist Banatul, alături de invitații săi – îndrăgiții soliști Carmen Popovici Dumbravă, Luminița Safta și Alexandru Brundean. Acompaniamentul muzical va fi asigurat de orchestra ansamblului, sub bagheta dirijorului Sebastian Roșca, iar coregrafia poartă semnătura maeștrilor Floare și Grigore Munteanu.
Evenimentul este jurizat de către specialiști în diverse domenii: la secțiunea coregrafie – maeștrii Nicolae Stănescu și Marius Ursu, la muzică – prof. dr. Marius Cîrnu și prof. Remus Vălungan, la gastronomie – prof. Mărioara Pisat, la expoziții și colecții – muzeografii Emilian Popa și Alina Mafa, iar la poezie dialectală și teatru – dr. Adela Popa și Loredana Bândariu.
Festivalul începe sâmbătă, 29 martie, la Biled, acolo unde se vor organiza și 15 expoziții de gastronomie tradițională, aproape zece expoziții de etnografie, artă populară și meșteșuguri, zeci de formații artistice de muzică și dansuri tradiționale, soliști vocali și instrumentiști.