Evenimente

Timp de șapte luni, Cazarma U din Timișoara va fi punctul zero al sculpturii din România

Dacă arta sculptează lumea, sculptura îi materializează evoluția. Lumină, mișcare, forme, transformare – scoase din galerii și aduse spre atingere într-un spațiu ce nu se supune regulilor orașului – se vor oferi publicului timișorean, și nu numai, într-unul dintre cele mai ample proiecte culturale ale acestui an: după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după.

RETIM

Demers născut sub semnătura Fundației TRIADE și Attila Kim &Architects, după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după aduce în Timișoara Capitală Culturală Europeană peste 70 de artiști relevanți pentru toate formele sculpturii, patru expoziții de artă contemporană permanente și alte patru invitate și va cuprinde întâlniri, dezbateri și programe educative care propun răspunsuri la  întrebarea: în câte feluri mai trăiește încă SCULPTURA?

Fidelity by Iulius Mall

„Producțiile artistice au la bază obiectul sculptural, dar ele urmăresc o extensie temporală, spațială sau meta-spațială a acestuia și se referă, pe de o parte, la sculptura-obiect și, pe de altă parte, la interferența

sculpturii cu forme de expresie precum intervenția asupra spațiului ambiental, instalația de tip sit-specific, intervențiile de tip Land Art, obiectul augmentat prin tehnologii computerizate, performance-ul sau arta relațională”, dezvăluie producătorii proiectului.

Această prezentare caleidoscopică a evoluției sculpturii românești va fi realizată prin selecția curatorială a patru personalități: istoricul de artă Ioana Vlasiu, curatoarea Alina Șerban, artistul Ciprian Mureșan și curatorii Nathalie Hoyos și Rainald Schumacher.

Sculptura este vie. Are un proteism care o face să se adecveze timpului său, lărgindu-și aria sensului. De aici mișcarea după…după… Are dinamism și puterea de a se restructura”, spune Sorina Jecza, directorul Fundației Interart TRIADE.

Seria de evenimente expoziționale va debuta joi, 4 mai, ora 18,00, în Cazarma U Timișoara și va fi urmată de un program de acțiuni și activități anunțate pe parcurs de organizatori.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns