Trei figuri care au schimbat destinul României, trei documentare-eveniment și trei ocazii de a privi istoria dincolo de manuale. De Ziua Timișoarei, Cinema Timiș te invită să intri în culisele vieții publice dar și private a trei personaje esențiale din istoria noastră: Regina Maria, Regele Mihai și dictatorul Nicolae Ceaușescu.
Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai I, va fi invitat special la proiecțiile organizate pe 1 august. Potrivit organizatorilor, acesta va introduce documentarul ”Maria, Inima României”, programat de la ora 16, iar apoi va participa, alături de producătorii filmului, la discuția care va avea loc după proiecția documentarului ”Regele Mihai: Drumul spre casă”, programată de la ora 18.
Programul începe sâmbătă, 1 august, de la ora 16, cu documentarul ”Maria, Inima României”, produs de John Florescu și narat de Marcel Iureș. Filmul urmărește atât rolul politic al Reginei Maria în timpul Primului Război Mondial și la Conferința de Pace de la Paris din 1919, cât și aspecte mai puțin cunoscute din viața sa personală, inclusiv relația tensionată cu fiul său, viitorul rege Carol al II-lea, și perioada în care imaginea sa a fost eliminată din discursul oficial după instaurarea regimului comunist.

În aceeași zi, de la ora 18, va fi proiectat documentarul ”Regele Mihai: Drumul către casă”, tot în regia și producția lui John Florescu și cu Marcel Iureș în rol de narator. Pelicula prezintă destinul ultimului rege al României, de la decizia de a întoarce armele împotriva Germaniei naziste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial până la detronarea și exilul impuse de regimul comunist. Proiecția va fi urmată de o discuție cu publicul.

Seria se încheie duminică, 2 august, de la ora 16, cu documentarul ”Tovarășu’: facerea, gloria și desfacerea unui dictator”, produs de John Florescu și narat de Radu Bânzaru. Filmul urmărește traseul lui Nicolae Ceaușescu, de la copilăria marcată de lipsuri și închisoare, până la consolidarea puterii în perioada comunistă și prăbușirea regimului în decembrie 1989. Documentarul este structurat în trei episoade și prezintă atât formarea liderului comunist, cât și ultimii ani ai dictaturii, încheiați cu execuția sa. Și această proiecție va fi urmată de o discuție.

Proiecțiile au intrare gratuită, pe bază de înscriere și fac parte din Turneul Național de Educație Istorică, realizat de Chainsaw Productions.





