Evenimente

Un festival din Banat, la care au participat anul trecut 30.000 de mii de oameni, reinventat ca să nu fie anulat

Chiar dacă foarte multe festivaluri programate în 2020 au fost anulate, „Flight Festival”, un eveniment organizat la Timișoara și care a strâns în 2019, pe durata celor trei zile de festival, aproximativ 30.000 de participanţi, va fi organizat şi în 2020.

RETIM

Organizatorii s-au adaptat vremurilor şi au luat o serie de măsuri pentru ca festivalul să poată fi organizat în condiţii de siguranţă. Potrivit lui Ovidiu Megan, unul dintre organizatorii „Flight Festival”, succesul de care evenimentul s-a bucurat în 2019 i-a determinat pe organizatori să continue şi în 2020, chiar dacă festivalul trebuie organizat în condiţii speciale.

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

„Am iniţiat acest festival cu tematica «muzică, artă şi tehnologie» pentru a valorifica patrimoniul autohton din domeniile abordate de noi, pentru a dezvolta mai multe componente culturale de calitate sub umbrela Flight (muzică, film, teatru, new media art, tehnologie etc.), pentru a consolida comunitatea artiştilor locali şi pentru a atrage un număr mare de vizitatori în regiune în contextul capitalei culturale europene. Am fost plăcut impresionaţi că prima ediţie s-a bucurat de un real succes şi că ne-a permis să ne continuăm visul, acela de a dezvolta la Timişoara, în contextul capitalei culturale europene un eveniment de amploare, desfăşurat în prezenţa unor mari artişti ai muzicii, cinematografiei, artei şi tehnologiei care au creat o adevărată emulaţie în jurul lor. Această energie pozitivă ne este combustibil în «zborul» nostru către marele eveniment al capitalei culturale europene, a declarat Ovidiu Megan.

Chiar dacă pandemia le-a dat peste cap planul iniţial, organizatorii „Flight Festival” au pregătit o serie de măsuri care să permită desfăşurarea festivalului în condiţii de siguranţă.

 „Încă de la finele primei ediţii am gândit o ediţie de amploare pentru 2020, anul premergător capitalei culturale europene de la Timişoara. Am fost deosebit de bucuroşi să fi primit accept la invitaţia noastră de participare în festival din partea a numeroase personalităţi din domeniile muzică, artă şi tehnologie, care cu siguranţă ar fi atras un număr cel puţin dublu de participanţi faţă de anul anterior. Din păcate acest lucru nu mai este posibil să se întâmple în contextul noilor realităţi şi a trebuit să ne redefinim din mers conceptul festivalului din acest an într-o formă adaptată restricţiilor impuse de evoluţia pandemiei de coronavirus”, a mai explicat Megan.

Măsurile luate pentru buna desfăşurare a festivalului

Astfel, prima măsură a fost organizarea evenimentului pe o durată de 10 zile, în loc de 3 cât era programat iniţial.

„Ediţia 2020 va presupune o perioadă mai extinsă de desfăşurare, în loc de 3 zile am trecut la 10 zile de festival în perioada 28 august-6 septembrie. Timişoara întreagă va deveni o hartă a fenomenului Flight Festival în care fiecare festivalier îşi va compune traseul spre ceea ce îl inspiră şi îi aduce bucurie.

Evenimente simultane vor avea loc în mai multe locaţii cu un număr mai mic de participaţi per eveniment, potrivit restricţiilor impuse de autorităţi. În domeniul muzicii mai multe zone ale Timişoarei se vor transforma în scene de performance pentru diverse stiluri muzicale, festivalul de film organizat în colaborare cu renumitul regizor Cristian Mungiu se va desfăşura într-o zonă modernă a oraşului (Iulius Garden), iar partea de artă, tehnologie şi activităţi cultural-recreative pentru familii se va concentra în zona aerodromului. Timişoara întreagă va deveni un mare amfiteatru al muzicii artei şi tehnologiei, care celebrează moştenirea culturală a oraşului şi priveşte cu încredere spre viitor”, a mai arătat unul dintre organizatorii „Flight Festival” de la Timişoara.

Ovidiu Megan, a mai explicat că pentru 2020 „Flight Festival” a fost regândit „astfel încât să ne strângem cu toţii (organizatori şi festivalieri) în jurul artiştilor români, puternic afectaţi de această criză, să îi suţinem şi împreună să reuşim să păşim cu încredere către 2021, anul capitalei culturale europene de la Timişoara”.

„ Sunt convins că împreună vor reuşi şi de aceea am hotărât să mergem mai departe şi împreună cu partenerii noştri, cărora le mulţimi şi pe această cale, să facem posibilă această ediţie într-un an cu totul şi cu totul special pentru fiecare dintre noi (artişti, organizatori, parteneri şi public)”, a declarat Megan, potrivit căruia în pregătirea festivalului vor fi organizate proiecţii de film românesc şi concerte în sistem drive-in, cu realizarea de instalaţii care înglobează artă şi tehnologie care „ne vor aduce aminte de momentele pe care fiecare dintre noi le-am petrecut în această perioadă dificilă de izolare şi cu multe alte suprize”. „Indiferent de vremurile pe care le trăim suntem convinşi că fenomenul cultural va supravieţui şi că ne va oferi fiecăruia dintre noi raza de speranţă şi optimism de care avem nevoie”, a mai punctat Megan.

Programul „Flight Festival” – ediţia 2020

28-30 august:

– concerte în piaţetele din centrul oraşului în condiţii de distanţare socială

– Sunlight Theatre: reprezentantaţii de teatru în aer liber, interviuri cu artişti celebri

– inaugurarea unor instalaţii instagramabile #eXperienceTM, care pun în evidenţă premierele Timisoarei

31 august – 3 septembrie: 

– Spotlight Cinema, festival de film coordonat de regizorul Cristian Mungiu

4-6 septembrie:

– concerte în cele 10 districte amenajate pe suprafaţa Aerodromului Cioca din Timişoara

cu respectarea restricţiilor autorităţilor

– festival de zmeie şi ateliere creative pentru copii

– flight Tech Talks, conferinţă pe subiectul inovaţiei în tehnologie

– interacţiune cu instalaţii de artă şi tehnologie

– vernisaj new media art

– multiple activităţi de divertisment

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns