Evenimente

UVT deschide înscrierile pentru programul terapeutic cu exerciții fizice, pentru recuperarea post-COVID-19

FOTO onemedical.com

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) lansează un program de responsabilitate socială și de participare la efortul colectiv de normalizare a vieții în pandemie.

RETIM

Este vorba despre un program terapeutic cu exerciții fizice, destinat celor care se află în etapa post- COVID-19. Programul se adresează celor aflați în perioada de după traversarea unei infecții cu COVID-19 și vindecare, cei care au o trimitere medicală eliberată de un medic de specialitate, prin care se recomandă realizarea de exerciții de recuperare respiratorie și / sau musculară.

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Programul terapeutic cu exerciții fizice va cuprinde ședințe de antrenament coordonate de specialiști ai Facultății de Educație Fizică și Sport, care se vor desfășura pe terenuri în aer liber ale UVT, după un calendar ce va fi anunțat participanților înscriși. Persoanele care își doresc să participe la acest program terapeutic, care au o trimitere medicală din partea medicului specialist, se pot înscrie prin intermediul acestui FORMULAR.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, a adresat o invitație publică, în cadrul conferinței de presă organizate pentru anunțarea noului program UVT.

„În calitate de universitate comprehensivă de primă talie la nivel național, UVT s-a implicat prin acțiuni de responsabilitate socială în susținerea comunității și a celor mai vulnerabile grupuri încă de la începutul pandemiei, acum un an. Pentru cazurile celor care au nevoie acută de exerciții fizice terapeutice post-Covid19, punem la dispoziție în mod gratuit servicii specializate de antrenament și coordonare a exercițiilor fizice, o cale recomandată pentru recuperarea rapidă după boala adusă de acest virus periculos. Suntem parte a unei comunități timișorene ce a fost extrem de grav afectate de pandemie, care are nevoie de un suport semnificativ și eficient pentru revenirea la normalitate.”

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns