Locuri din Banat

VIDEO Satul izolat din Banat în care ajungi după ce urci patru scări de lemn vechi de 50 de ani

Ineleț este unul dintre acele locuri pe care trebuie să le vezi pentru a te convinge că există. Este unul dintre cătunele cele mai izolate nu doar din Banat, ci din toată România. Situat în Munții Cernei, Inelețul este legat de restul lumii prin patru scări vechi de zeci de ani și înalte de peste 100 de metri. Sunt prinse în peretele calcaros al muntelui, iar dacă s-ar “defecta”, locuitorii satului ar fi complet izolați de lume.

RETIM

Traseul spre Ineleț

La Ineleț ajungi după un drum de 20 de kilometri de la Băile Herculane. Ce îi conferă locului o magie aparte, care în ultima perioadă a atras tot mai mulți curioși? Tocmai faptul că este izolat, că ai nevoie de condiție fizică bună și curaj pentru a ajunge în sat, urmând să ți se răsplătească aceste virtute cu priveliști de vis și o liniște ireală.

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Situat la o atitudine de 1.000 de metri, Ineleț este un sat în care se ajunge după ce parcurgi un traseu superb prin munte. Scările sunt partea cea mai antrenantă a traseului, pentru că urcă aproape vertical pe munte. Traseul începe cu traversarea Cernei pe un podeț, după care urmează o potecă șerpuită prin munte până la celebrele scări. O inscripție pe care scrie “ Binecuvântaţi să fiţi voi ce urcaţi pe acest munte şi să nu uitaţi că Dumnezeu este cu voi în fiecare clipă.” este montată la începutul traseului de către inelețeni.

Viața dincolo de scări

După ce ajungem în “lumea de dincolo” de scări, descoperim un sat la care cineva a apăsat parcă butonul de pauză. Aici nu există curent, apă curentă sau alte “mondenități”. Localnicii nu apreciază banul cum o fac cei de dedesubt de scări. Se practică trocul, adică fiecare sătean produce un bun și îl dă la schimb pentru un altul. Așa se face între săteni cât și între locuitori și turiștii veniți din alte locuri. 

Viața în Ineleț se desfășoară încet. Nimeni nu se grăbește la muncă, nimeni nu se îngrijorează de lipsurile cotidiene și nimeni nu are aspirații pentru un viitor strălucit. Viitorul și trecutul sunt ambele în prezent, un prezent unic, pe care doar sătenii de aici îl trăiesc. Departe de telefoane, entertainment și rate la bănci. Doar câteva minute sau ore în sat te resetează, ca și când ai stat două săptămâni la cel mai luxos spa din Băile Herculane.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns