Oameni din Banat

VIDEO Unul dintre cei mai de seamă arheologi din Banat explică ce înseamnă să pui mâna pe istorie

Andrei Bălărie, șeful secției de Arheologie la Muzeul Național al Banatului Timișoara, este un arheolog pasionat de munca lui și de tot ce ar putea descoperi. Cine este arheologul? Un om foarte curios. Acesta încearcă să înțeleagă cine suntem astăzi prin ceea ce am fost în trecut. 

RETIM

„Asta înseamnă că noi înregistrăm și urmărim tot ce au făcut strămoșii noștri ca să ne dăm seama de ce facem astăzi unele lucruri sau de unde provin unele lucruri. Noi vrem în mare parte să înțelegem unde o să fim peste 100 sau 1000 de ani”, spune Andrei.

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Andrei este de părere că pentru a deveni arheolog trebuie să citiți foarte mult. Sunt necesare studii de specialitate în arheologie și în istorie. Un profesionist trebuie să se documenteze în permanență. Meseria este în sine destul de dificilă. 

„Nu este ca în filme, unde ai doar o pensulă în mână și ștergi praful. Munca fizică este destul de grea, extenuantă, dar și răsplata pe care o ai la final merită. Tu poți fi primul care dezgroapă un lucru de acum 3000, 10.000 de ani”, explică Andrei.

Mai multe despre meseria lui, dar și despre Fortificația de la Cornești, în clipul de aici.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns