INEDIT

Voluntarii de la Acasă în Banat încep astăzi renovarea a 30 de case dintr-un vechi sat bănățean

FOTO Arhiva/Acasa in Banat

Asociația Acasă în Banat dă astăzi startul celei de-a VI-a ediții a Color the Village, un adevărat festival de fapte bune ce durează 3 zile și în timpul căruia, voluntarii se adună ca să renoveze 30 de fațade dintr-un sat bănățean. Evenimentul din acest an are loc în Altringen, județul Timiș, sat aparținător comunei Bogda, și a înregistrat un număr record de voluntari: 500 de persoane și-au confirmat prezența la eveniment.

RETIM

Pentru că Altringen este o localitate cu puține gospodării, au fost alese și case din satele învecinate: Bogda, Sintar și Comeat. În numai trei zile, vor fi readuse la viață casele, cu specificul lor, pentru ca întreaga comunitate să își păstreze și să își ducă mai departe identitatea locală.

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

 „Vom face din acest sat un loc de basm, este amplasat pitoresc între dealuri, are case frumoase și mai ales, are o comunitate care își dorește să păstreze ceea ce are unic și frumos: tradiția de a ajuta, de a avea o casă îngrijită și frumoasă. Noi vom da în aceste trei zile o mână de ajutor și vă invit să veniți la Altringen, începând cu săptămâna viitoare să vedeți un sat de poveste”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Color the Village este un eveniment organizat de Asociația Acasă în Banat. În acest an, partenerul principal al proiectului este Asociația „Johann Scharnel” din Altringen.

Evenimentul Color the Village este finanțat prin Raiffeisen Comunități, acceleratorul de ONG-uri în sustenabilitate, o inițiativă Raiffeisen Bank, cu sprijinul Asociația pentru Relații Comunitare. Proiectul se bucură în acest an și de sprijinul Fundația Bosch România, AZUR Romania , Kimball Electronics Romania, Litens Romania , Linde Gaz România , ZF Group , SafeFleet Telematics și Forvia HELLA . El este susținut și de dm drogerie markt Romania și Laptaria cu caimac , Fornetti Romania, Prospero Delicii și Profi.

Color the Village se află la a șasea ediție și, an de an, are loc într-un sat din Banat, alternativ din județele Timiș și Caraș-Severin. Edițiile precedente au avut loc la Valeapai (2023), Fărășești (2022), Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019). Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă. În cele trei zile, sute de voluntari muncesc contra cronometru pentru a reuși să își atingă ținta.

*****

Despre Asociația Acasă în Banat

Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor.

Asociația Acasă în Banat poate fi contactată pe pagina de Facebook sau la adresa de email acasainbanat@gmail.com.

Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801

Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801

SWIFT/BIC: BTRLRO22

PayPal: acasainbanat@gmail.com

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns