Worschkoschtprob(Degustarea cârnaților bănățeni), una dintre cele mai longevive și îndrăgite manifestări ale comunității germane din Banat, are loc anul acesta la Săcălaz Evenimentul este organizat de redactorii săptămânalului de limbă germană ”Banater Zeitung”, în parteneriat cu mai multe organizații și instituții locale și va avea loc joi, 19 februarie, de la ora 12:00, la Căminul Cultural din comuna Săcălaz. Participanții trebuie să vină cu probe de cârnați preparați în gospodărie, produsele din comerț nefiind acceptate în concurs. Jurizarea va fi realizată, ca și în anii anteriori, de un juriu format din cinci membri, desemnați de organizatori.
”Worschtkoschtprob’ a fost iniţial, în anii ’70, o manifestare desfăşurată în redacţie, acolo unde cititorii aduceau, pentru degustare şi concurs, mostre ale cârnaţilor făcuţi în casă, juriul degustător fiind chiar redactorii ziarului. Ziua desfăşurării evenimentului era publicată doar în ‘NeueBanater Zeitung’, fapt pentru care participau doar cititori ai ziarului. Pentru ziar era un bun prilej de strângere a relaţiilor dintre redactori şi cititori”, transmit organizatorii evenimentului.
Începând cu anul 1995, publicaţia a decis să organizeze o manifestare publică, mizând pe pasiunea bănăţenilor pentru cârnaţi. După ce mulţi ani evenimentul a avut loc doar la Casa Adam Muller Guttenbrunn din Timişoara, el a fost programat ulterior la Sânnicolau Mare (2012), Lugoj (2013), Sântana (2014), Radna/ Lipova (2016), Bocşa (2017), Şag (2018), Buziaș (2019), Biled (2020), Lenauheim (2022), Lovrin (2024) și Jimbolia (2025).
Publicația ”Banater Zeitung” apare din anul 1993 ca supliment săptămânal al ”Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien”, singurul cotidian de limbă germană care apare la est de Viena, continuând astfel o misiune culturală și jurnalistică de păstrare a identității și tradițiilor comunității germane din România.






