miercuri, iulie 9, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Top 5 Articole

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cele mai recente

Ziua lui “Tarzan”. Nimic nu mai aminteşte de faptul că Johnny Weissmüller s-a născut în cartierul Freidorf din Timişoara în urmă cu 121 de ani

RETIM

Johnny Weissmüller s-a născut în cartierul timişorean Freidorf – pe atunci parte din Ungaria –, la 2 iunie 1904. Părinţii, Petrus şi Elisabeth Weissmüller, şvabi din Banat, au emigrat în Statele Unite ale Americii împreună cu fiul lor, pe atunci, în vârstă de şapte luni. Una dintre personalităţile marcante cu care s-a mândrit Timişoara de altădată a fost uitată total în România. Astăzi, nimic nu mai aminteşte de faptul că Johnny Weissmüller s-a născut în cartierul Freidorf din Timişoara.

În 2004, oficialităţile au montat o placă pe o casa falsă, aflată la distanță de casa familiei lui Weissmüller, pe care scria: „În acest loc s-a aflat casa în care s-a născut la 2 iunie 1904 campionul olimpic la nataţie, marele actor Johnny Weissmüller“. Plăcuţa a fost dată jos în 2013 de către proprietarul care s-a săturat să mai mintă. Nici nu mai dorea să fie deranjat de turişti sau de curioşi. Oficialităţile locale trecute au promis că vor realiza un bust al lui Tarzan, însă acest lucru nu s-a mai realizat.

RENEGAREA

Chiar dacă s-a născut la Timişoara, Weissmüller a susţinut ulterior că s-ar fi născut în Windber, în Pennsylvania, probabil pentru a fi selectat în lotul naţional de nataţie al SUA.

La sfatul unui medic, pentru că era un băiat bolnăvicios, s-a alăturat unui club de înot şi a devenit unul din cei mai cunoscuţi sportivi din lume. În anii ’20, a câştigat cinci medalii olimpice la nataţie şi a stabilit zeci de recorduri mondiale. A fost primul om care a spart bariera de un minut la proba de 100 de metri liber – 58,6 secunde, în anul 1922.

Johnny Weissmüller a fost căsătorit de şase ori şi a avut trei copii: Johnny Weissmüller Jr (decedat în 2006, la vârsta de 65 de ani), Lisa Weissmüller (a murit în 2007, la 66 de ani) şi Wendy Anne Weissmüller, care trăieşte şi astăzi.

Cum l-a învins Johnny Weissmüller pe Clark Gable

Johnny Weissmüller a murit la 20 ianuarie 1984, la Acapulco, în Mexic, unde a locuit cu ultima soţie. De cei 30 de ani de la moartea lui Johnny Weissmüller şi-au amintit însă o serie de publicaţii din lume. Un articol i-a fost dedicat de cotidianul „Italian Sued Tirol News“, care apare în regiunea autonomă Tirolul de Sud.

„Sute de actori au candidat pentru rolul principal din «Tarzan the Ape Man» («Tarzan, omul-maimuţă»), din 1932. Printre cei pe care a trebuit să îi învingă Johnny Weissmüller a fost şi starul Clark Gable. Calităţile înotătorului au înclinat balanţa. Vocea lui subţire şi lipsa de experienţă în faţa camerelor de filmat au fost compensate de farmec şi de muşchi. Textele sale s-au redus la câteva cuvinte, printre care şi celebrul strigăt. Weissmüller a murit în urma unui accident vascular cerebral. Aşa cum i se cuvine unui rege al junglei, la înmormântare a fost adus şi un cimpanzeu“, a scris cotidianul „Italian Sued Tirol News“.

Nu a lăsat medalia olimpică la Timişoara

În 2004, Johnny Weissmüller Jr,  fiul actorului care l-a întruchipat pe Tarzan în anii ’30, a fost prezent la Timişoara timp de patru zile. A dat startul concursului „Biatlon «Johnny Weissmüller»“, organizat în memoria tatălui său, a participat la lansarea cărţii sale în limba română „Tatăl meu, Tarzan“ şi a asistat la dezvelirea plăcii comemorative de pe casa din Freidorf.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele Mai Citite