Evenimente

1500 de jocuri și jucării rare, care arată cum s-a trăit copilăria din ultimul secol, la Shopping City Timișoara

Expoziția „Joc și Joacă”, imaginată de Asociația ESCU, sărbătorește Ziua Internaţională a Copilului cu o prezentare unică de peste 1500 de jocuri și jucării rare, de colecţie, care arată evoluția felului în care a arătat și s-a simțit copilăria din ultimul secol, organizată în premieră anul acesta la Timișoara, în cadrul centrului comercial Shopping City (perioada 22 iunie-3 iulie). Vizitarea acestei expoziții este gratuită.  

RETIM

Organizatorii și curatorii acestei expoziții tematice vă invită să descoperiți un univers plin cu amintiri din copilărie, creat special pentru vizitatori de toate vârstele, unde cei mici pot explora jocuri și jucării emblematice de odinioară, care au fost produse de atelierele și fabricile din țară, dar și din alte părți ale Europei, iar părinții și bunicii au ocazia de a regăsi o parte din preocupările distractive din copilăria lor, totul prezentat într-un decor creativ și fantezist. Unele invenții sunt pur și simplu făcute să reziste testului timpului. Este și cazul acestor jucării, care au apărut de secole, au fost perfecționate și modernizate și încă fac deliciul oricărui copil sau nostalgic.

Fidelity by Iulius Mall

  • Dintre secțiunile expoziționale cele mai interesante amintim de: “Jucării dintr-un trecut îndepărtat”, „Jocuri și Jucării Made in RO”, „Păpușele, plușuri și bebei”, „Mașinuțe, roboței și trăznăi”, „Jocuri de societate și de creativitate”, „Cele mai iubite jucării”și „Povești Românești pe Bandă Desenată”.
  • Vor fi prezentate jocuri vechi românești și străine unice, peste 1500 de obiecte emblematice de colecție, din spectrul copilăriei de la 1900 și până în anii 2000, din zone variate ale lumii (România, Germania, Austria, China, Polonia, Republica Cehă, precum și alte țări din spațiul ex-sovietic) și fabricate din toate tipurile de materiale (lemn, metal, bachelită, cauciuc, plastic, hârtie și carton etc.) și după toate ideile creative ale unor inventatori, unele fiind chiar manufacturate.
  • Vor fi prezentate principalele jocuri fabricate de către cooperativele și atelierele din România: Întreprinderea 9 Mai din Lugoj, Cooperativa Tehno-Metalica Bucureşti, Fabrica de Mase plastice MAP Oradea, Cooperativa Meșteșugărească Arta Lemnului, Fabrica Steaua Roșie din Râșnov, Agatex Timişoara, Metaloglobus, Întreprinderea Poligrafică Banat și altele.

Expoziția are la bază colecții personale unice, fiind pentru prima dată când o parte din aceste jocuri, jucării și ilustrații sunt expuse publicului. Sunt prezentate piese grupate tematic și cronologic– animale, arme, automobile, figurine, jucării electronice, jucării muzicale, jucării tradiţionale, păpuşi, roboţi, trenuleţe-tramvaie, rachete şi nave spaţiale și așa mai departe, totul imaginat într-un decor fantezist, cu butaforii creative, expoziția cuprinzând și o selecție de benzi desenate cu povești românești, create de ilustratori contemporani.

Ideea expoziției a pornit de la nevoia de a readuce în viețile copiilor de astăzi bucuria jocurilor copilăriei părinților sau chiar a bunicilor lor prin jocuri și jucării interactive, creativ-educative, jocuri în aer liber sau de interior, jocuri care au scopul de a stârni imaginația, dar și printr-o serie de panouri informative și fotografii legate de istoria jocurilor sau tipuri de jocuri din diferite zone ale lumii.

Așadar… „dintre mii de jucării” organizatorii au selectat pentru dumneavoastră piese din colecțiile mai vechi și mai noi, care vor putea fi descoperite cu prilejul acestei expoziții cu spirit de joacă ce cuprinde un întreg patrimoniu cultural.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns