miercuri, iunie 24, 2026
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Top 5 Articole

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cele mai recente

World Press Photo, cea mai importantă expoziție globală de fotojurnalism revine la Timișoara

RETIM

Cea de-a 65-a ediție a expoziției World Press Photo va putea fi vizitată și anul acesta, la nivel național în perioada mai – august.  Prezentă pentru a 11-a oară în România, expoziția va ieși din muzee și va fi expusă publicului larg în centrele a opt mari orașe din țară. Fotografiile vor fi expuse simultan timp de 35 de zile, 24 de ore din 24, iar primele orașe din circuit sunt București, Cluj și Timișoara, unde expoziția va putea fi vizitată în perioada 1 mai – 4 iunie.

Competiția World Press Photo recunoaște fotojurnalismul de calitate și premiază imagini și povești din întreaga lume. Anul acesta, din 64.823 de lucrări înscrise de către 4.066 fotografi din 130 de țări din întreaga lume, au fost selectați 241 de câștigători regionali și 4 câștigători globali.

Premiul fotografia anului a fost obținut în 2022 de Kamloops Residential School de Amber Bracken, Canada, pentru The New York Times.  Pentru prima dată în istoria World Press Photo, imaginea câștigătoare nu surprinde oameni. Fotografia lui Amber Bracken comemorează copiii care au murit în școala rezidențială indiană Kamloops, o instituție creată pentru a asimila copiii indigeni și locul unde au fost descoperite 215 morminte nemarcate.

„Nicicând lupta cu fake news-ul nu a fost mai dură ca acum, iar jurnalismul adevărat și fotografia de reportaj încearcă să aducă adevărul în fața privitorului în cel mai nealterat mod posibil. Este extrem de important să expunem aceste imagini și povești în locuri ușor de accesat și în forme simplu de consumat astfel încât societatea să vadă, cu ochii ei, evenimentele din întreaga lume. Din acest motiv, anul acesta am scos expoziția din muzeu și am mers direct către public, în inimile marilor orașe și, sperăm, în memoria cât mai multor oameni”, a spus Cristian Movilă, fondatorul fundației Eidos și reprezentantul World Press Photo în România.

La Timișoara fotografiile vor fi expuse în Piața Unirii. Sunt 122 de fotografii, care vor fi însoțite de un audio-tur gratuit prin care vizitatorii vor putea asculta povestea fiecărei fotografii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele Mai Citite