Râul Timiș este unul dintre cele mai importante râuri din Banat, având o lungime de aproximativ 359 km, dintre care 241 km sunt pe teritoriul României și 118 km în Serbia. Izvorăște din Munții Semenic, județul Caraș-Severin, și se varsă în Dunăre, în Serbia, lângă localitatea Pančevo.
În perioada romană, Timișul a fost numit Tibisis sau Tibiscus, denumiri preluate ulterior de maghiari sub forma Temes, de germani ca Temesch și de români ca Timiș.
Râul Bega izvorăște în Munții Poiana Ruscă, la intersecția județelor Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara, și are o lungime de 256 km, de la izvoare până la vărsarea în Tisa. La fel ca Timișul, Bega marchează frontiera româno-sârbă, însă pe o porțiune mai mică, de 1,9 km.
Puțini știu, însă, că numele Bega pentru râul care traversează Timișoara a apărut în documente abia în 1728. Până atunci, acest râu era cunoscut drept Timișul Mic, cele două ape curgătoare mergând în paralel prin Câmpia de Vest și apropiindu-se destul de mult în anumite puncte.
De la Timișul Mic provine și numele cetății Timișoara. Ulterior, când râul a devenit primul canal navigabil de pe teritoriul actual al României, a fost botezat oficial Bega.
Cum și de ce a apărut canalul Bega
Canalul Bega a apărut ca o necesitate a administrației habsburgice a secolului al 18-lea: se dorea dezvoltarea cetății Timișoarei și rentabilizarea provinciei Banatului. Administrația imperiului dorea să fie realizată o cale navigabilă permanentă spre Tisa, pornind de la Timișoara. S-a căutat o soluţie optimă pentrul transportul lemnelor şi a produselor agricole (de mare importanță pentru aprovizionarea armatei imperiale) cât şi al produselor manufacturiere. A fost firesc ca prima lucrare hidrotehnică pe Bega (1750-1754), să fie săparea unei noi albii între Timișoara și Klek (azi localitate sârbească), pe o distanță de 70 kilometri.
A doua lucrare hidrotehnică importantă a fost construirea nodului hidrotehnic Coștei început în 1758 și finalizat în anul 1760. Nodul hidrotehnic a creat posibilitatea transferării (dacă trebuie) a unor debite din râul Timiş în Bega (necesare navigaţiei) sau (dacă e cazul) din Bega în Timiş, în timpul apelor mari. Acesta constituie cea mai importantă lucrare de gospodărire a apelor din Banat, care are şi astăzi rolul hotărâtor în alimentarea cu apă a Timișoarei, fiind, totodată, și o lucrare hidrotehnică importantă împotriva inundaţiilor.
Aceste două lucrări hidrotehnice au marcat începutul navigației pe Bega. Râul Bega a devenit navigabil, în acea perioadă, din zona Făgetului până în apropierea Timişoarei, apoi de la Timișoara în aval, pe cei 70 kilometri. În anii 1764-1765 cursul râului Bega a fost mutat din şanţurile fortificaţiilor pe traseul actual (la marginea de sud a cetăţii Timișoara). Lucrările de amenajare a canalului Bega au fost finalizate în anul 1775. Canalul Bega devenise un obiectiv de importanţă strategică pentru austrieci fiind principala cale de transport a mărfurilor până la Tisa, Dunăre şi mai departe, pe Rin.
