În stațiunea arădeană Moneasa se desfășoară cea de-a 24 ediție a „Paradei Clătitelor”. Organizatorii vă așteaptă cu eci de sortimente de clătite cu diverse umpluturi, de la brânzeturi, carne sau legume până la gemuri, dulcețuri sau ciocolată.
Turiștii vor putea beneficia și de tururi ghidate gratuite, care vor avea ca temă filonul nobiliar al stațiunii.
”Vor fi trei tururi sâmbătă și trei duminică, cu punct de plecare din fața Hotelului Parc. Turiștii nu vor plăti pentru acest serviciu, scopul nostru este să afle mai multe despre Moneasa și să le trezim interesul față de stațiune”, transmit organizatprii.
Și în acest an, vor fi preparate zeci de sortimente de clătite, iar pe scena Teatrului de Vară din stațiune vor avea loc concerte de muzică ușoară și populară. Sâmbătă, de la ora 19:00, vor concerta Sanda Ladoși și Alexandru Anghel, iar duminică, de la ora 16:00, vor urca pe scenă artiști de muzică populară din vestul țării și ansambluri de dansuri populare din județ, între care Puiu Codreanu, Alexandru Pop, Orchestra Frații Șandru, Claudia Volentir, Ioana Luguzan Roxin, Roberta Tomșa, Ciprian Tarșan și Radu Mateș.
Intrarea va fi liberă la toate spectacolele, iar vizitatorii sunt așteptați în ambele zile încă de dimineață pe aleea principală din stațiune, unde vor fi preparate clătitele și vor exista standuri cu diverse produse tradiționale.
La edițiile din ultimii ani, în jur de 15.000 de persoane au vizitat stațiunea în zilele Paradei Clătitelor. Şi la această ediţie, organizatorii estimează că în jur de 20.000 de clătite vor fi pregătite după numeroase reţete, pentru toate gusturile.
Cea mai aristocratică stațiune din județul Arad

Aflată la 110 kilometri de Arad, la poalele Masivului Codru-Moma, Moneasa a intrat în circuitul turistic al imperiului austro-ungar la jumătatea secolului al XIX-lea. A fost considerată cea mai aristocratică stațiune din județul Arad. Din anul 1866 încep aici exploatările de marmură neagră şi roşie, exploatarea şi prelucrarea lemnului, turismul, precum şi exploatarea izvoarelor minerale. În perioada respectivă Aradul avea un rol important în industria acestei zone a Europei, iar dezvoltarea staţiunii se plia pe curentul european de descoperire a turismului. Înalţi funcţionari imperiali au venit la poalele Munţilor Codru Moma pentru că vestea apei şi a aerului puternic ozonat a depăşit repede graniţele Aradului. Cel care a pus în valoare pentru întâia oară potenţialul turistic al staţiunii a fost contele Wenckheim Friedrich. El a dezvoltat aici cel mai luxos complex hotelier şi bază de tratament, cu băi acoperite, camere spaţioase pentru standardele vremii, captarea izvoarelor de apă din munte şi o arhitectură care punea în valoare marmura roz de Moneasa. În 1896, Moneasa a primit statutul de staţiune balneară din partea Ministerului de Interne Regal Maghiar. Deși stațiunea a trecut prin perioade de declin și modernizare, ea continuă să fie o destinație turistică importantă.






