Evenimente

Artă și tehnologie într-o expoziție inedită prezentată la Timișoara, în fostul ansamblu industrial ce va deveni MultipleXity

Un artist din Timișoara revine cu o expoziție ce îmbină arta și tehnologia și prezintă personaje în realitate augmentată și instalații interactive dezvoltate de One Night Gallery.

RETIM

Alina Bohoru este o ilustratoare pasionată dar și creator de personaje, animator part time și muralist ocazional. Este din Timișoara, dar lucrează și trăiește în București de câțiva ani. Pornind de la convenția ilustrației tradiționale, lucrările sale au trecut gradat înspre digital.

Fidelity by Iulius Mall

Curiozitatea continuă a Alinei vizavi de noile medii s-a juxtapus perfect cu misiunea One Night Gallery de a aduce inovație în lumea new media art. Rezultatul este un univers suprarealist populat de personaje interesante, realizate de artistă în realitate virtuală și transpuse ulterior în realitate augmentată.

Patrimoniul industrial prinde viață

Spațiul ales pentru expoziție, Muzeul Corneliu Miklosi, este un fost ansamblu industrial ce va deveni MultipleXity, centru pentru artă, tehnologie și experiment. Destinat inovației culturale şi tehnologice prin proiecte variate care se vor desfășura în fostele ateliere şi depouri de tramvaie de pe strada Take Ionescu 56 – 58 şi integrând și Muzeul Corneliu Miklosi (bd. Take Ionescu 83), MultipleXity își propune să faciliteze şi să încurajeze iniţiative aflate la graniţa dintre tehnologie şi artă. MultipleXity va oferi un spaţiu deschis şi liber, cu o infrastructură accesibilă pentru demersuri şi experiențe inovatoare.

Spațiul expozițional nu mai are limitări fizice

După ce pentru expoziția din București au fost create trei filtre de Instagram ce permiteau publicului să exploreze personajele Alinei și în realitate augmentată, One Night Gallery va dezvolta pentru expoziția din Timișoara un nou filtru, de această dată pentru camera de selfie, prin care fiecare vizitator se poate transforma într-un personaj de-ale Alinei.

Filtrul este inspirat de personajele de pe afișul expoziției și va fi curând disponibil pe pagina de Instagram One Night Gallery, alături de un alt filtru ce suprapune pe spațiul înconjurător forme realizate de Alina, realizând astfel o experiență de mixed reality.

Chiar și după încheierea expozițiilor, filtrele sunt disponibile pe pagina de Instagram a One Night Gallery iar iubitorii de artă de oriunde pot experimenta cu ele, chiar dacă nu au ocazia să viziteze expoziția fizică.

One Night Gallery și-a propus să pună la dispoziția artiștilor atât diferite medii tehnologice de creație dar și know-how-ul necesar pentru a le folosi și pentru a-i ajuta să își dezvolte noi abilități și lucrări de new media art și să realizeze lucrări colaborative cu alți artiști.

În cadrul expoziției vor fi expuse lucrări animate realizate în colaborare cu Dragoș Boțcău și o instalație interactivă dezvoltată de studioul de video-mapping Aural Eye.

De asemenea, publicul va fi transpus în lucrări de artă, prin intermediul instalației de transfer de stil artistic, dezvoltată de ONG, ce folosește inteligența artificială.

Cu ajutorul IA, instalația analizează lucrările artistei, le învață și extrage trăsăturile, pornind de la texturi, culori, forme sau alte elemente de compoziție, iar la finalul procesului de învățare, transformă stilurile artistice într-un feed live.

Expoziția din Timișoara pune pe primul loc siguranța publicului așa că, în contextul actual, participanții sunt rugați să respecte o serie de reguli stabilite în concordanță cu normele impuse de autorități.

Astfel, vizitatorilor li se va lua temperatura folosind dispozitive contactless la acces și pot participa la eveniment doar purtând mască (chirurgicală sau ne-chirurgicală). De asemenea, sunt rugați să păstreze distanța de minim 1.5m față de ceilalți participanți, să își dezinfecteze mâinile folosind substanțe avizate și să respecte circuitul de vizitare a expoziției stabilit de organizatori.

Parteneri Media: Radio Guerrilla, Radio România Cultural, DOR, IQads, The Institute, Cartierul Creativ, Modernism, Revista Biz, Agerpres, Zeppelin, Designist, Feeder.ro și BlitzTv.

One Night Gallery Love Alina Bohoru este un proiect realizat cu sprijinul partenerilor: Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, George, Primul Banking Inteligent de la BCR, glo, Absolut, BMagency, Institutul Cultural Român, StaySharp și Music Gear, MultipleXity, Primăria Municipiului Timișoara.

 Despre One Night Gallery

One Night Gallery este prima galerie de new media art din România care îmbină arta și tehnologia într-un nou concept de expoziție ad-hoc și care susține tinerii artiști români.

One Night Gallery este o punte între artist și public, care îi provoacă pe artiști să folosească noi instrumente de storytelling digital precum realitatea virtuală, realitatea augmentată, video mapping sau instalații neconvenționale.

Vernisajele clasice devin spectacole imersive de artă, ce facilitează experiențe multisenzoriale. Pe parcursul a doi ani, One Night Gallery a transformat expozițiile de artă dintr-o categorie de nișă într-un eveniment de interes pentru toată lumea.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns