Asociația Culturală Ariergarda începe 2025 cu o invitație specială: o excursie de o zi în care bănățenii pot descoperi latura misterioasă a zonei de vest a țării, prin istorie, povești fascinante și locuri aparte.
Evenimentul are loc pe 22 februarie, cu începere de la ora 8:30, din Piața Plevnei (Parcul Gheorghe Doja), Timișoara.
•Timișoara: Ne întâlnim în Piața Plevnei, unde vom explora clădirile marcate cu însemne masonice și poveștile lor ascunse. Apoi, vom merge în Piața Maria, pentru a descoperi simboluri similare și influența francmasoneriei în Banat. Din Piața Maria, ne deplasăm spre Piața Sinaia, de unde vom lua autocarul cu destinația Oravița.
•Oravița: Vizităm trei muzee importante: Farmacia Montanistică, Monetăria Imperială și Istoria Culturii Văii Carașului, precum și Biserica Romano-Catolică Înălțarea Sfintei Cruci, un monument deosebit al orașului. De asemenea, vom explora și clădiri istorice marcate cu inscripții și simboluri masonice, descoperind poveștile lor fascinante.
Totodată, participanții vor avea parte de binecunoscutele momente muzicale și literate marca Asociației Culturale Ariergarda. Va exista o pauză de prânz șa restaurantul Caru’ cu Flori, iar întoarcerea va avea loc la orele 20:00, în Timișoara.