sâmbătă, mai 9, 2026
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Top 5 Articole

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cele mai recente

Casa Mühle, deschisă pentru public. Comunitatea, invitată să afle povestea emblematicei clădiri

RETIM

Casa Mühle reintră în circuitul cultural al Timișoarei printr-un eveniment dedicat comunității.

Pe 16 mai, Universitatea Politehnica invită publicul să descopere povestea uneia dintre cele mai valoroase clădiri de patrimoniu din oraș. Vizitatorii vor putea descoperi detalii despre evoluția clădirii și despre rolul său în identitatea culturală a Timișoarei. Inițiativa face parte dintr-un amplu proces de valorificare a patrimoniului urban.

Universitatea Politehnica Timișoara anunța în luna decembrie că a finalizat procesul de achiziție a Casei Mühle și că imobilul va fi transformat într-un hub educațional și cultural pentru studenți, deschis pentru întreaga comunitate.

Casa Mühle este amplasată în vecinătatea campusului Universității Politehnica. În urmă cu mai bine de un secol familia Mühle a donat terenul pe care ulterior s-au construit mai multe clădiri ale facultăților UPT. Ridicată la începutul secolului XX, clădirea a trecut printr-un proces amplu de degradare, iar foștii proprietari au fost obligați de instanță să o aducă la forma inițială.

La preluare, reprezentanții UPT spuneau că vor continua lucrările de restaurare, astfel încât imobilul să își recapete integral identitatea arhitecturală și funcțională.

Casa a aparținut celebrei familii de florari Mühle

Casa Mühle, situată pe Bulevardul Mihai Viteazu nr. 3, reprezintă un reper al istoriei Timișoarei. Vila a aparținut celebrei familii de florari Mühle, care a modelat identitatea peisagistică a orașului încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Terenul a fost achiziționat în 1878 de Wilhelm Mühle, apoi proprietatea a fost administrată de fiul acestuia, arhitectul peisagist Árpád Mühle, cunoscut pentru contribuțiile sale la dezvoltarea grădinilor și parcurilor timișorene. De altfel, soiurile de trandafiri create de el la Timișoara erau vândute la casele regale din Viena și Budapesta. La vremea respectivă, casa era înconjurată de una dintre cele mai frumoase grădini de flori din oraș, fapt care a dus la consolidarea statutului simbolic al imobilului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele Mai Citite