Fortificaţia de la Corneşti are 1.700 de hectare şi este cea mai mare cetate de pe teritoriul Europei în Epoca Bronzului. Fortificaţia apare pe primele hărţi Mercy (1723-1725), iar apoi pe toate hărţile militare până la sfârşitul Primului Război Mondial.
Primele săpături au fost realizate în 1939 de arheologul Marius Moga, însă până recent nu s-au găsit fonduri pentru a le continua. În anul 2007, datorită regretatului Alexandru Szentmiklosi, directorul secţiei de Arheologie a Muzeului Banatului, decedat în 2018, şi a investiţiei primite în special din Germania, au reînceput căutările şi lucrările arheologice abandonate în urmă cu 80 de ani.
Instituţii străine prestigioase şi specialişti recunoscuţi la nivel internaţional din România, Germania, Austria, Anglia şi Statele Unite ale Americii lucrează la descifrarea uneia dintre cele mai bine păzite enigme din jurul Timişoarei.
Privită de la înălţime, fortificaţia de pe ogoarele sătenilor din Corneşti este una spectaculoasă. Patru valuri uriaşe de pământ arată că acolo a fost, cândva, o fortificaţie, o civilizaţie de mult dispărută.
S-a stabilit că primele construcții datează din 1400-1200, înainte de Hristos
S-a stabilit, prin metoda Carbon 14, că lemnul din care era construită fortificaţia a fost tăiat în 1400-1200 înainte de Hristos şi că acolo a existat o civilizaţie importantă din Epoca Bronzului: Cultura Cruceni-Belechişi, care a controlat în a doua jumătate a Mileniului II principalele căi de acces dinspre Europa Centrală spre Marea Mediterană, din Croaţia de azi până în Banat, de la Mureş la Dunăre.
Această fortificaţie de la Corneşti este contemporană cu civilizaţia miceniană, unul dintre cele mai importante centre ale civilizaţiei greceşti, şi cu perioada Războiului Troian. În paralel cu lucrările arheologice, cercetătorii din Germania încearcă să găsească dacă există ceva, în textele hitite, despre aceste aşezări.
Există şi semnele unei aşezări mult mai târzii, probabil sarmatică (amestec de popoare scitice, iraniene), pentru că s-au descoperit gropi cu ceramică sarmatică. Mai mult, în afara zidurilor fortificaţiei s-a descoperit şi un mormânt de tip sarmatic.
Specialiştii cred că această populaţie de la Corneşti a apărut probabil în urma răcirii climei, după explozia Vulcanului de la Santorini, de la 1600 Înainte de Hristos. Aceasta a fost înregistrată şi în texte egiptene. Este unul dintre factorii care ar fi putut sta în spatele acestei revoluţii culturale.
Nu se știe când și cum a dispărut cetatea
Cercetătorii nu ştiu încă când a fost abandonată cetatea, nici dacă a fost distrusă sau incendiată voit.
Nu există un semn de atac care să fi distrus fortificaţia, însă zidurile sunt distruse prin foc. Dacă ele au fost atacate de alte comunităţi, nu există argument arheologic, dar se ştie că există situaţii în care comunităţile îşi distrug propriile aşezări. Helveţii, când pleacă din cauza foametei îşi dau foc la cetăţi, la aşezări, să nu aibă motivaţia de a se întoarce.
Fortificaţia are 1.700 de hectare şi este cea mai mare cetate preistorică, de Epoca Bronzului, din Europa. Arheologii afirmă că fortificaţia a fost construită inginereşte. Structura de rezistenţă este din lemn, iar în casetele formate se bătea lut, pentru consolidare. Şanţurile de apărare aveau şi şapte metri.
Demersul oamenilor de ştiinţă este crearea unui muzeu la Corneşti. Muzeul din Berlin a donat deja nouă vitrine speciale, care se află la Primăria din Orţişoara. Deocamdată, specialiştii au arhivat nu mai puţin de 80 de giga de informaţie de la Corneşti. Consiliul Judeţan Timiş are de acum, în fiecare an, un buget special pentru Corneşti, care se ridică la 50.000 de lei, pentru două luni de săpături.