Evenimente

Cel mai de succes tur ghidat gratuit pentru descoperirea Timișoarei continuă în 2025 pentru vizitatori

Piața Libertății din Timișoara FOTO Arhivă

După succesul celor 40 de tururi ghidate gratuite din 2024, Visit Timișoara continuă și în 2025 seria „Descoperă-ți orașul”. Grație sponsorului PPC, vizitatorii vor putea afla poveștile orașului de pe Bega de la fața locului și de la ghizi experimentați, prin istorie, influențe, cultură, oameni și legende.

RETIM

Tururile au început deja, la început de februarie, și vor continua în fiecare weekend până la final de 2025. Cei interesați se pot înscrie săptămânal pe pagina dedicată, unde vor găsi și calendarul actualizat al acestor tururi. 

Fluturi și albine vii - expoziție

„Ne dorim ca fiecare timișorean să-și cunoască orașul în profunzime și să devină un ambasador al acestuia. Prin aceste tururi, participanții vor descoperi istoria, vor explora poveștile mai puțin cunoscute ale centrului și ale cartierelor și vor pătrunde în cultura Timișoarei. Astfel, își vor consolida legătura cu locul pe care îl numesc acasă, devenind purtători ai valorilor și frumuseții acestui oraș”, a declarat Laura Boldovici, directoare a Organizației de Management al Destinației Timișoara.

Înscrierile se deschid în fiecare marți pentru weekendul curent, și oferă ocazia de a explora Timișoara alături de un expert în tema aleasă.

Găsiți aici lista completă a evenimentelor gratuite.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:
Gabriel Iosa
the authorGabriel Iosa

Lasă un răspuns