luni, mai 17, 2021
INEDIT

Cele mai importante tradiții de Paște în Banat

Ce se întâmplă neapărat în casele din Banat în săptămâna Paștelui, dar și în ziua de sărbătoare? Iată câteva dintre cele mai importante tradiții de Paște din Banat, cea mai importantă sărbătoare creștină din an, care celebrează Învierea Domnului Iisus Hristos.

În Banat, una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Mare este Joia Mare. În credința locală, ziua este dedicată Joimăriței, un personaj mitologic, care umbla prin sate și le pedepsea pe fetele care până în Joia Paștelui nu își terminau treaba la tors lâna. Cele mai leneșe fete erau luate la Joimărița acasă și mâncate, potrivit legendei.

În Joia Mare din zilele noastre, se aprind focuri în cimitire pentru că așa se crede de cuvință, ca în preajma Paștelui se deschid cerurile, astfel că pentru o scurtă perioadă, sufletele celor morși revin în sat.

În prima zi de Paște, duminica, la micul dejun se tămâiază toate bucatele servite. Înainte de a se înfrupa din ouăle roșii, din colac și din șoncă afumată, fiecare mesean primește Paștile, vinul și pâinea sfințite cu o seară înainte la biserică. De pe masa de prânz nu lipsește friptura de miel.

În zilele a doua și a treia de Paște, bănățenii se adună pentru jocuri populare, la celebrele rugi ale satelor. Chiar dacă în această perioadă nu este posibilă adunarea, oamenii se întrunesc în cercuri restrânse, de obicei în familie, pentru a celebra rugile sătești care datează de sute de ani.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns