Situat pe coasta Adriaticii, orașul Bari este capitala regiunii italiene Apulia și a provinciei Bari. Povesteam data trecută despre Bari și cum să-ți petreci aici un city break. Orașul este o destinație în sine, dar și punct de plecare pentru orășelele din această zonă de sud a Italiei.
Deci de pe Aeroportul ”Traian Vuia” din Timișoara ajungi în mai puțin de o oră și jumătate la Bari. De aici poți pleca pe ”Valle d’Itria bianche”, cu ale sale orașe albe: Ostuni, Locorotondo, Alberobello, Cisternino și Martina Franca. Pe altă rută se află Monopoli și Polignano a Mare. Nu trebuie să ratezi nici Matera, unul dintre cele mai vechi orașe din lume.
Fiecare orice orășel din Puglia are propria personalitate, propriile preparate culinare și, deși foarte apropiate ca distanță, chiar aproape propria climă, din cauza diferețelor de nivel.
Alberobello este, mai mult ca sigur cea mai populară destinație a regiunii Apulia. Se află la 55 de km de Bari și poți ajunge cu autobuzul sau cu trenul. Capitala trullilor, micile construcții din piatră cu acoperișuri conice, nu este atât de veche pe cât s-ar putea crede. Orașul a fost fondat la sfârșitul secolului al XIV-lea la cererea Conților de Conversano, proprietari de pământuri care au încredințat administrarea teritoriului unor țărani. Legea Regatului Napoli impunea plata unui impozit pentru fiecare sat nou construit, iar trulli sunt rezultatul unei stratageme menite să evite plata acestor impozite. Aspectul caselor trebuia să fie deliberat precar pentru a da ideea unor clădiri care puteau fi ușor demolate în cazul unei inspecții. Din 1996 cei peste 1.500 de trulli se află pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO din 1996.
Alberobello este un oraș care oferă însă și alte opțiuni. Până să ajungeți la trulli, parcurgeți străduțe pline de arome, culori, suveniruri, terase micuțe și încântătoare. Pentru trulli alegeți orele prânzului, când localnicii își fac siesta. E drept că nici micuțele magazine din căsuțe nu sunt deschise, dar puteți savura în liniște atmosfera. Altfel, mai ales în plin sezon, riști să fii luat de valul de turiști și să nu vezi mai nimic. Localnicii sunt drăguți, chiar te lasă să le treci prin curți, terase, pentru a ajunge în câteva locuri de belvedere și să faci câte fotografii vrei.
Din Alberobello sunt 9 km până la Locorotondo, un alt orășel care nu trece neobservat. Locorotondo are, așa cum îi spune numele, o o formă circulară. Micuț și cochet nu are obiective spectaculoase de bifat, dar orice căsuță, orice colț de stradă, orice fereastră te invită să te oprești. Străzile centrului istoric sunt așezate în cercuri concentrice. Nu încerca să le parcurgi logic sau să cauți o poartă instagramabilă, văzută pe la cineva pe rețele, pentru că sfârșești în a ajunge în același loc. Parcurge-l doar relaxat, bucurându-te de forfotul local, de micuțele magazine vintage sau cu specific local. Dacă ți se face foame oprește la localul unde Giannni ”grand chef”, cum își spune, îți pregătește o porchetta. Nu o fi ea cea mai bună, dar spectacolul pe care îl face merită o oră petrecută la una din cele două mese ale localului. Adresa nu o mai știm, dar o să îl auzi de la distanță, înainte de a-l vedea.
Locorotondo a devenit o destinație foarte cunoscută și vizitată în perioada sărbătorilor. De crăciun devine magic, și încă de la sfârșit de noiembrie, intră într-o efervescență de lumini, culoare și colinde.
De pe Via Nerdelli, ai o priveliște asupra văii și a satului superbă, iar dacă prinzi și apusul soarelui, când peisajul este învăluit în flăcări, este de neuitat. Via Nardelli este, de asemenea, punctul de plecare pentru Scalinata dei Templari (Scara Templierilor), care trece prin podgorii și mărginește abrupturile din jurul satului.
De la Locorotondo la Martina Franca sunt 6 km. Noi am începu o dimineață cu Martina Franca și pot spune că a fost spectaculoasă. Martina Franca este elegantă, barocă, maiestuoasă. Alei pietruite, biserici somptuoase, palate, alei elegante, piețe ample, fațade din piatră sculptată. Palazzo Ducale, Basilica di San Martino(protectorul orașului), Porta di Santo Stefano, Corso Vittorio Emanuele șiiii restul. Tot!!! Porta Santo Stefano este biroul de informații turistice, unde puteți găsi o hartă cu itinerarii sugerate pentru mers pe jos și aproape 60 de puncte de interes pe parcurs. Dar nu ai neapărată nevoie de ghid, de recomandări. Nu ai să găsești un loc unde să nu vrei să zăbovești. Pentru că Martina Franca este un basm. Fiecare colț dezvăluie o bijuterie arhitecturală.
Superbă Piazza XX Settembre, locul tipic de adunare a micilor comunități italiene. Ce poate fi mai minunat decât o joi dimineață de noiembrie, un capuccino la terasă la soare și un cornetto al pistacchio. Niciun turist în afară de noi, doar localnici la colazione(mic dejun). Iar de o masă din spatele tău, un onorabil domn italian să înceapă să cânte. Obișnuitii locului ascultă în liniște. Cântecul se încheie, domnul se retrage, făcându-ne grațios cu mâna din scaunul cu rotile împins de doamnă, în timp ce ne spune că nu mai reușește să meargă ca pe vremuri dimineața la terasă.
Martina Franca este una dintre destinațiile gastronomice din Puglia. Găsești întreaga gamă de preparate tradiționale din bucătăria regiunii, dar este cel mai bine cunoscută pentru mezelurile sale și bombette(pachețele mici de carne, umplute cu brânză, legume sau alte mezeluri). Vara, găzduiește Festival della Valle d’Itria, iar spectacole de operă au loc pe scena construită în curtea Palazzo Ducale.
Monopoli se află pe coasta Mării Adriatice la 45 km de Bari, de unde ai la dispoziție și tren și autobuz. Cu siguranță subapreciat, fiind apropiat de mai celebrele Alberobello si Polignano a Mare, este mai puțin căutat. Cu atât mai mult a reușit să-și păstreze farmecul de port pescăresc care a fost martor de-a lungul secolelor la trecerea cretanilor, bizantinilor, normanzilor, spaniolilor și venețienilor. În centrul istoric cu ale sale străduțe înguste, balcoane înflorite, palate nobilare, localnicii își văd de treabă prin magazine, ateliere, restaurante minuscule învecinate capelelor și bisericilor. Portul pescăresc este încă funcțional.
Ce să nu ratezi: Bastione Santa Maria, portul vechi, faleza, bastionul, care oferă o vedere spectaculoasă asupra mării și vechiului port și a coastei, Cattedrale di Santa Maria della Madia, Chiesa di San Francesco d’Assisi, Palazzo Martinelli, cu ferestrele sale venețiene, Palazzo Palmieri, care are peste o sută de camere, Via Porto, cu sute de steaguri italiene. Piazza Giuseppe Garibaldi este unul dintre cele mai populare locuri din oraș. terase, baruri, restaurante și gelaterii.
Monopoli are și multe plaje: Spagia di Porto Verde, Cala Porta Vecchia, Cala Cozze, Porto Bianco, Cala Porto Nero, așa că poți face din el o destinație de o zi, dar și pentru o săptămână. Poți petrece câteva zilele autentice de vacanță italiană într-o atmosferă de anii 70, la malul mării. Dacă e pentru o zi, alege Carlo Quinto pentru prânz. De pe terasa intima, poți privi direct marea și asculta sunetul valurilor. Spun doar că salmone marinato și parmigiana di melanzano au fost cele mai bune.
De pe stânca înaltă ce se ridică din Marea Adriatică, Polignano a Mare este una dintre cele mai spectaculoase locații de pe coasta Apuliei. De la Bari ai 37 de km. Ca cifre, populație de 17.000 locuitori și peste 200.000 de turiști în 2025.
Centrul istoric este, cum altfel, un labirint de străzi înguste. Oricum le-ai parcurge, mai devreme sau mai târziu vei ajunge la un punct de belvedere la mare și la emblematica Lama Monachile. Plaja este accesibilă pe jos din centrul orașului, peste podul roman. De neratat Chiesa Matrice, Palazzo Marchesale, Palazzo Orologio, Arco Marchesale(poarta monumentală spre centrul vechi), balcoanele panoramice.
Polignano a Mare este foarte animat și la ceas de seară. Restaurante, baruri de vinuri, terase și gelaterii artizanale așteaptă turiștii cu toate delicatesele posibile. În piațete, muzică live, artiști stradali care cântă ”Sarà perché ti amo” și bineînțeles ”Volare”. Pentru că la Polignano a Mare s-a născut Domenico Modugno, cântărețul și compozitorul celei mai faimoase melodii italiene. Nu plecați fără să vă fotografiați cu el pe paljă.
La cină, Bontà sotto l’arco, unde am încercat puccia(pâine tradițională, umplută cu diverse ingrediente proaspete), bineînțeles la recomandările gazdei, și cu un aperitivo din partea casei. Locație: un gang, la intrarea în centrul istoric. Cum știu italienii să valorifice orice locșor! De altfel, străduțele sunt pline de astfel de localuri, două, patru mese sub arcadele aleilor și atmosferă de familie.
Matera Basilicata este un spectacol arhitectural unic. Este a treia cea mai veche așezare umană locuită continuu din lume. Peșterile naturale au atras primii locuitori acum aproximativ 7.000 de ani, iar deasupra lor au fost construite structuri mai elaborate. Până la sfârșitul anilor 1.800 locuințele din peșteră din Matera erau cunoscute pentru sărăcia perpetuă, salubritatea precară, condițiile de muncă improprii și bolile agresive. Evacuată în 1952, populația a fost mutată în locuințe moderne, iar Sassi („pietrele”) au rămas abandonate până în anii 1980. În 1993 Matera Basilicata devenea Patrimoniu UNESCO. iar în 2019 Capitală Europeană a Culturii.
Chiesa Di Santa Maria Di Idris, Chiesa Del Purgatorio, Chiesa di San Francesco d’Assisi, Palazzo Lanfranchi, Belvedere di Piazza Giovanni Pascoli, Palazzo Lanfranchi, barul de pe terasa de la Palazzo Viceconte, Cafeneaua Lanfranchi. Nici nu are rost să le căutați pentru că veți da de ele. Oricum vă veți opri la fiecare pas și veți fi tentați de fiecare străduță și ar fi și păcat să nu explorați cât de mult aveți timp, pentru că e o experiență unică. Și să fiți pregătiți pentru scări. Muuuulte.
Bine, nu programați Matera, dacă se anunță zi cu ploaie, pentru că e un adevărat patinoar. Dar într-o zi cu soare e un adevărat spectacol. În 2002, Mel Gibson a ales Matera ca principală locație de filmare pentru filmul ”Patimile lui Hristos”. Au mai fost filmate aici, printre altele ”No Time to Die” și ”Wonder Woman”, așa că ai toate șansele să dai buzna pe un paltou de filmare.
Din Sassi treceți în partea barocă a orașului. La micile localuri de familie puteți cina și împrieteni cu proprietarii, de la bunic la nepot, implicați în a oferi experiențe culinare turiștilor. Și aici se cântă seara pe stradă, toată lumea e prietenă cu toată lumea, te simți ca acasă! Din păcate, trebuie să mai și pleci! Promiți că mai revii să vezi ce nu ai apucat. Nu se întâmplă mai mereu! De asta, explorează cât mai mult, privește, fotografiază!
Dacă ajungeți în oricare din aceste orașe, cum am spus, nu vă trebuie nici Google Maps, nici documentare temeinică, nici alergare după o anumită locație. Absolut tot ce găsiți, descoperiți, merită atenție și este instagramabil. Localnicii, mai ales în extrasezon sunt amabili, te ghidează, îți fac recomandări și sunt dispuși să împărtășească istoria locului, să facă fotografii, și chiar să își cânte o melodie tradițională. Trebuie doar să te lași surprins de tot ce oferă această parte a Italiei!
