Pe 8 Martie, Filarmonica Banatul organizează un eveniment special. Un concert care schimbă perspectiva asupra modului în care ascultăm muzica. Pianistul Marcel Lazăr propune un parcurs sonor care traversează rafinamentul impresionist al lui Claude Debussy și Maurice Ravel, forța expresivă a lui Ludwig van Beethoven, lirismul lui Frédéric Chopin și atmosfera contemplativă a lui Erik Satie, spun organizatorii.
”În absența luminii, atenția se mută complet către sunet, iar fiecare detaliu pianistic devine mai intens, mai personal, mai prezent. Publicul este invitat să trăiască muzica într-un mod direct, concentrat și profund, într-un concept creat de Moldo Crescendo. În întuneric, muzica este cea mai frumoasă lumină”, arată inițiatorii evenimentului.
Conceptul ”Concert pe întuneric” a fost promovat de Marcel Lazăr încă din 2017 la Chișinău, în încercarea de a oferi publicului o conexiune mai profundă cu muzica, eliminând orice distragere vizuală. „E întuneric, pentru ca oamenii să se poată conecta direct cu muzica și să consume mai puțin cu ochii”, explică artistul.
Marcel Lazăr este fondator al proiectului Moldo Crescendo. A studiat la Academia de Muzică ”Gh. Dima” din Cluj-Napoca și Universitatea Mozarteum din Salzburg, una din cele mai prestigioase facultăți de muzică din lume. Pe lângă cariera sa pianistică de succes, se ocupă și de organizarea managerială și muzicală a proiectului Moldo Crescendo, formează diferite ansambluri camerale cu alți membri Moldo Crescendo, dar concertează și solo.
Concertul de la Timișoara va avea loc pe 8 martie, de la ora 19, la Sala ”Mihai Perian” a Liceului de Artă ”Ion Vidu”.






