În localitatea Parța, aflată la 15 kilometri de Timișoara, s-a construit, din fonduri tranfrontaliere România-Serbia, un muzeu care va adăposti un sactuarul neolitic, vechi de peste 6.000 de ani, descoperit în anii 70.
Deocamdată a fost terminată clădirea muzeului. În scurt timp va începe și reconstrucția la scară 1-1 a templului. Cel original, care se află într-o încăpere de la parterul Castelului Huniade începând din 1983, va rămâne la Muzeul Banatului, mai cu seamă că acesta, din lipsă de spațiu, nu păstrează volumetria inițială.
Cum a fost descoperit sanctuarul de la Parța
Profesorul Gheorghe Lazarevici, acum în vârstă de 82 de ani, este cel care a descoperit sanctuarul de la Parța, în urma unor săpături arheologice.
“Din păcate, la acea vreme cei de la Muzeul Banatului nu au înțeles că este necesar un spațiu mai larg și mi-au dat o sală în care a trebuit să reduc o treime sanctuarul, piesele arhitectonice și elementele. Din păcate, au aruncat și restul de materiale pe care le-am adunat. Eu am și refuzat să mai lucrez la acest santuar. Acum se va face o replică și pentru că nu se mai poate desprinde, nu se mai poate demonta ce e în muzeu, s-ar distruge”, povestește Gheorghe Lazarevici.
Sanctuarul de la Parța este unul din cele mai vechi și importante temple din istoria culturii europene. Cei care lucrau în cadrul templului pregăteau hrană, făceau diferite procesiuni, iar în anumite zile speciale toată comunitatea se strângea în jur și participau la ritualuri de sacrificare. Sanctuarul a fost distrus, incendiat intenționat, într-un conflict dintre comunități. El a fost acoperit cu pământ și asta a făcut să se și păstreze foarte bine.
Unic în Europa
“Este unic în Europa prin monumentalitatea sa. Inițial avea 13 metri și era chiar în centrul așezării. În centrul sanctuarului era o statuie monumentală: un bust înalt de un 1,70 metri, din care s-a păstrat capul taurului. Capul de lângă, care trebuia să fie zeitatea feminină, pentru că avea pântec, nu s-a păstrat. Reprezentau simboluri ale fecundităţii şi fertilităţii pentru cultura vremii. În fața statuii era un altar unde se aduceau jertfe. Ofrandele se aduceau prin ardere, erau cereale și animale”, a povestit Gheorghe Lazarevici.
Ofarandele erau ţinute în vasele descoperite în sanctuar. Într-un vas au fost găsite mai multe oase (de caprine sau oi), în alt vas s-au descoperit seminţe (cereale) carbonizate. În celelate vase se crede că erau ţinute fie miere, fie un fel de băutură alcoolică.
“Erau cinci mese de altar. Pe prima se ardeau grăsimi. Am găsit și urme de oase, iar fără grăsi nu ardea carne. Am găsit un craniu de taur. Pe prima se aduceau jertfe de seară. Apoi, lumina pica pe un vas cu față umană. Înauntru am găsit mai multe falange. Le-am trimis la documentare, la București, dar a murit antropoloaga. Nu le-am mai recuperat. Nu știm dacă au fost falange de om sau de animal. Nu le-am văzut nici eu, pentru că au fost descoperite de colegi, eu eram plecat în altă parte. Pe un alt altar am găsit într-un vas semințe. Am dedus că punea spițe de grâu. Mai era o masă mare pe care nu știm ce se jertfea, ce se ardea. Dar lângă ea am găsit o cupă roșie, era dintr-un material poros și am dedus că erau jertfe de sânge”, a mai povestit profesorul Lazaervici.
Sanctuarul de la Parţa era mai mult decât un simplu loc de cult. Templul era folosit şi drept calendar solar pentru populaţie. Pe peretele vestic există un orificiu care lasă să se pătrundă soarele în interior, pe capul de taur, o singură dată pe an, la echinocţiu, marcând probabil, începutul şi sfârşitul anului agricol. Tot pe peretele vestic sunt amplasate o cuvă din lut şi o râşniţă din piatră, ambele folosite la ritual, probabil primăvara, când se însemânţa ogorul. Dorinţa omului neolitic era de a feritiliza sămânţa ce urma să fie pusă în brazdă.
