”Vino să descoperi povestea unui artist care a schimbat pentru totdeauna lumea muzicii, într-o combinație spectaculoasă de dans și rock”. Este invitația Operei Naționale Române din Timișoara care prezintă în cadrul Festivalului Internațional ”Timișoara Muzicală” spectacolul ”Dancing Queen” cu Gustavo Ferreira, în rolul lui Freddie Mercury.
Povestea, redată prin pași de dans, dezvăluie diferite etape din viața și cariera unuia dintre cei mai mari artiști rock ai secolului XX.
”Printre astfel de momente se numără chiar petrecerile organizate de însuși Freddie Mercury. Legenda spune că, chiar dacă petrecerea organizată la aniversarea sa de 35 de ani a fost planificată să dureze doar trei zile, aceasta a durat o lună întreagă, într-un hotel închiriat în New York. Amicii londonezi au fost aduși cu avionul său personal”, arată reprezentanții Operei timișorene.
”Dancing Queen” este unul dintre cele mai longevive spectacole de balet din Romania. Regizat de Sabine Wake este o productie a Teatrului din Meiningen/Germania, preluata de Opera timisoreana, pe a carei scena a avut premiera in anul 2000.
Libretul realizat de Jens Neundorf urmãreste ascensiunea artisticã a liderului legendarei trupe Queen, dar nu evitã nici temele controversate, delicate sau sordide ale vietii starului, nici crizele existentiale, momentele paroxistice, relaþiile, obsesiile, decãderea si posteritatea unui star idolatrizat de milioane de fani.
Formatul neconvențional al acestui spectacol de balet-rock presupune prezența publicului și pe scenă, oferind o experiență inedită.
Spectacolul este programat miercuri, 29 aprilie, de la ora 19.






