Casa Maghiară, imobilul construit în 1930 după planurile arhitectului László Székely pentru comunitatea maghiară din Timișoara, continuă să se transforme după ce a fost achiziționată de Asociația Bastionul. După restaurarea fațadei și lucrările de recompartimentare din interior (care sunt încă în plin proces), comunitatea maghiară a căutat o soluție și pentru amenajarea micuței curți interioare.
Fundația Diaspora din Timișoara, în parteneriat cu Asociația pentru Protecția Naturii și Mediului Csemete din Szeged, a implementat un program transfrontalier care vizează promovarea unui stil de viață mai conștient față de mediu.
Principalul punct al programului de la Timișoara a fost crearea unei grădini comunitare în curtea Casei Maghiare. Proiectul a presupus amenajarea unui spațiu de aproximativ 200 de metri pătrați prin pavaj și gazon, precum și realizarea unor grădini verticale de-a lungul gardurilor. Această oază verde este disponibilă comunității încă din vara anului trecut.
„Casa nu dispunea de o curte interioară prea mare, cu excepția unui perimetru de câteva sute de metri pătrați, care include și o parcare. Aici ne-am imaginat o zonă verde. La Timișoara sunt veri foarte călduroase, deseori temperaturile depășesc 30 de grade Celsius, iar în special în această zonă centrală atmosfera poate deveni neplăcută din cauza clădirilor. De aceea ne-am gândit ca, printr-un proiect transfrontalier România–Ungaria, să căutăm parteneri din Szeged, care se ocupă cu astfel de proiecte și care să ne ajute să amenajăm o grădină. Desigur, în urma colaborării, să organizăm diferite cursuri și să realizăm materiale care să vină în ajutorul locuitorilor”, a declarat Kasa Zsolt, președintele Fundației Diaspora din Timișoara.

Alte activități ale programului au fost asigurate de partenerii din Szeged. S-au realizat materiale de instruire și videoclipuri educative, s-au organizat traininguri în Grădina Botanică din Szeged și în noua grădină de la Casa Maghiară, s-a oferit sprijin pentru cluburile de grădinărit școlar, precum și pentru diverse grupuri-țintă. Intenția a fost promovarea unui stil de viață mai conștient față de mediu.
„Avem multă muncă: se taie iarba în fiecare săptămână, trebuie udate plantele. Au trecut cu bine peste iarnă și încep să se dezvolte. Avem 39 de lăzi cu peste 20 de feluri de flori și plante, de la hortensie, trandafir, căpșuni, rozmarin, busuioc, lavandă și aloe vera, la crin, rhododendron și ferigă”, a mai spus Kasa Zsolt.

Valoarea totală a proiectului, finanțat de Uniunea Europeană prin programul Interreg și cofinanțat de România și Ungaria, a fost de aproximativ 168.000 de euro.
Despre Casa Maghiară
Construită în anii ’30, Casa Maghiară a fost preluată de statul comunist la sfârșitul anilor 1940, iar după Revoluția din 1989 a ajuns în proprietatea unor oameni de afaceri. Aici au funcționat mulți ani redacția și tipografia ziarului Renașterea Bănățeană, dar și televiziunea Europa Nova.

În 2022, clădirea de pe bulevardul Revoluției din 1989 nr. 8 a fost răscumpărată de comunitatea maghiară, prin intermediul Asociației Bastionul, cu o contribuție financiară de 3 milioane de euro din partea Guvernului Ungariei.

În Casa Maghiară funcționează astăzi numeroase organizații maghiare (UDMR, ziarul Új Szó, Asociația Bastionul, Fundația Diaspora, Consulatul Onorific al Ungariei etc.) și sunt găzduite frecvent activități culturale, expoziții și concerte. Anul acesta va fi finalizată Sala de Bal, punctul central al Casei Maghiare. La subsol se amenajează și o mică sală de concerte, cu o capacitate de 200 de persoane, iar lucrările continuă și în alte încăperi ale clădirii.

























