CODRU Festival ‘24 a debutat spectaculos, vineri, când au fost peste 25.000 de participanți la Pădurea Verde, în noua locație de pe terenul fostei Grădini Zoologice. În prima seară a festivalului au urcat pe scenă artiști de renume internațional și local, printre care trupa britanică Editors, care, deși aveau blocate echipamentele la granița cu Bulgaria, au ales să urce pe scenă și să susțină un concert acustic. Din respect pentru public, pentru a putea continua spectacolul, membrii trupei au folosit chiar și o chitară împrumutată de la un alt artist.
Provocarea a fost mare, dar artiștii și organizatorii s-au adaptat rapid pentru a-și păstra angajamentul față de public.
Pe cele cinci scene ale festivalului, Alternosfera, Subcarpați alături de Orchestra Filarmonicii Banatul și DOPE D.O.D., Puya, Erika Isac și mulți alți artiști au creat momente unice, foarte apreciate de fani.
Din motive care nu au ținut de echipa de organizare a festivalului, Wilkinson nu a reușit să ajungă în prima seară, dar va oferi un spectacol incendiar astăzi, sâmbătă, în a doua zi de festival.
Faithless și Patrice au electrizat publicul Ziua a doua la CODRU Festival
Festivalul a continuat sâmbătă, când, conform organizatorilor, 30.000 de oameni au trăit intens fiecare moment al concertelor din Pădurea Verde.
Unul dintre momentele cele mai așteptate ale serii a fost show-ul celor de la Faithless, care au transformat scena principală într-o veritabilă călătorie prin amintiri.
Într-o atmosferă încărcată de energie, fanii au fredonat hituri precum „Insomnia” și „God Is a DJ”, arătând cât de mult le-a lipsit ritmul inconfundabil al trupei.
Patrice, artistul german cu rădăcini în Sierra Leone, a adus pe scenă un mix unic de reggae, soul și hip-hop, cucerind inimile celor prezenți. Cu o voce caldă și un mesaj profund, Patrice a creat un moment de conexiune autentică cu publicul, făcându-i pe toți să danseze și să cânte alături de el.
Un alt highlight al serii a fost spectacolul Wilkinson
Cu toate că nu a reușit să ajungă în prima zi de festival, din cauza întârzierilor cu care se confruntă întreaga Europa la nivelul traficului aerian, Wilkinson a sosit sâmbătă și a reușit să ridice nivelul de energie al festivalului la cote maxime.
Setul său, plin de hituri drum and bass, a fost dedicat exclusiv celor care au revenit la CODRU special pentru el.
Cei care au avut brățară activată în prima seară de festival au beneficiat de acces gratuit și în a doua seară, iar feedback-ul din partea fanilor a fost unul pozitiv.
Pentru seara aceasta, în ultima zi de festival, participanții sunt invitați să descopere o altă voce remarcabilă – Calum Scott.
Originar din Marea Britanie, Calum Scott a cucerit publicul internațional cu hitul său „Dancing On My Own” și a continuat să impresioneze cu piese precum „You Are The Reason” și „Biblical”.
Prezența sa la CODRU Festival adaugă o notă specială acestei ediții, oferind publicului din Timișoara ocazia de a-l vedea LIVE, într-un cadru natural spectaculos.
Artistul, în urmă cu doar o săptămână, a impresionat pe cei 70.000 de oameni în deschiderea concertului lui Ed Sheeran, la București.