Foare puţine sunt locomotivele istorice cu aburi au fost salvate. Majoritatea au fost duse la fier vechi sau au luat drumul străinătății, la colecționari.
Una dintre locomotivele salvate a fost trasă pe o linie montată special, lângă viaductul de „Gara Mare”. Este o locomotivă fabricată în Germania, dar care a ajuns în România în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. A fost restaurată în atelierele societăţii Bega Reparaţii Timişoara, la iniţiativa Asociaţiilor Glasul Roţilor de Tren şi Drumul de Fier.
O altă locomotivă a fost salvată și donată orașului de ferații Marius și Emil Cristescu, în 2003. Este vorba de o locomotivă cu aburi, construită în 1953, la Reșița. Aceasta a fost amplasată lângă benzinăria Mol, de pe bulevardul Republici, lângă Pasajul Jiul.
Este o locomotivă Dt-n2 pentru liniile înguste forestiere și cele din rețeaua CFR. Ele au fost destinate remorcării mixte în cadrul rețelelor de linie îngustă ale unor depouri. Reluarea acestui model a fost decisă în 1951, iar până în 1959, au ieșit de pe poarta fabricii 277 de astfel de locomotive Dt-n2 în diverse variante. În 1958, au fost exportate 20 de astfel de locomotove în China.
Interesant este că locomotiva de lângă Pasajul Jiul a fost fabricată în perioada SOVROM-ului (1949-1954).
Ca urmare a clauzelor acordului de armistiţiu cu URSS, în România s-au constituit societăţile mixte de tip SOVROM care au durat până la 30 septembrie 1954, în urma acordul de colaborare sovieto-român.
În cadrul acestei etape până la sfârşitul anului 1949 a avut loc dezagregarea efectivă a societăţii UDR, uzinele din Reşiţa devenind de acum componente ale nou înfiinţatelor societăţi mixte SOVROM METAL (ramura metalurgică) şi SOVROM UTILAJ PETROLIFER (ramura de construcţii de maşini).
S-a pus astfel capăt, pentru prima dată după aproape 180 de ani, unicităţii şi indivizibilităţii unui patrimoniu integrat.