Flight Festival, cel mai mare festival din vestul României, și-a încheiat cea de-a șaptea ediție cu un record de participanți, show-uri memorabile și o atmosferă care a confirmat statutul său de eveniment-fanion al regiunii. Organizatorii au anunțat că peste 100.000 de festivalieri au trecut porțile Muzeului în cele trei zile, reconfirmând popularitatea tot mai mare a acestui eveniment multivalent, care îmbină muzica cu arta și tehnologia.
Chiar dacă Dennis Lloyd nu a mai ajuns pe scena George Arena, din cauza războiului din Orientul Mijlociu, line-up-ul a rămas solid și captivant, iar artiștii – atât cei români, cât și cei din străinătate – au ridicat temperatura serilor calde și le-au făcut incendiare.
AWOLNATION, INNA, Joel Corry, Tom Enzy, Puya, Florin Ristei, Killa Fonic, alături de trupe consacrate precum Damian & Brothers, Argatu’ și BASSKA au concertat pe scena mare.
Momente memorabile au fost și la Retro Stage, unde DJ-ii au avut seturi foarte antrenante și au mixat până la primele ore ale dimineții, spre deliciul celor nostalgici și energici deopotrivă.
Magnetic Stage a pulsat cu forță, la propriu, grație unor legende ale muzicii electronice și drum & bass, care au oferit publicului o experiență sonoră completă, însoțită de proiecții spectaculoase.
„Mulțumim publicului care, prin prezența masivă din acest an, ne-a arătat că eforturile noastre nu sunt în zadar și că Timișoara merită un astfel de festival. Nu e satisfacție mai mare pentru noi decât să vedem mii de oameni cântând la unison, dansând și simțindu-se bine. Încercăm să venim în întâmpinarea dorințelor publicului nostru, chiar dacă e greu uneori, și, de la an la an, să îmbunătățim experiența de festival”, declară organizatorii.
Festivalierii s-au simțit extraordinar în zonele de lifestyle, design, beauty, artă stradală, instalații interactive, la carusel și în roata panoramică, care au completat tabloul unei experiențe imersive.
Zonele instagramabile și photo-cornerele creative au fost constant populate, iar cei prezenți au împărtășit experiențele lor pe rețelele sociale și s-au distrat până târziu în noapte.
BCR, prin George – primul banking inteligent din România – a fost și în acest an copilotul Flight Festival, susținând, pentru a șaptea oară consecutiv, un zbor cultural plin de muzică, inovație și libertate de exprimare.