Ediția a V-a Rod Festival a debutat la Penitenciarul Timișoara cu o sesiune inedită de desene și caricaturi realizate pentru deținuți de către artiștii Cătălin Nedelcu și Ovidiu Balint, cu ocazia Celebrării Orașului. Echipa Rod s-a întors după gratii la începutul toamnei, cu proiecția filmului „Crulic. Drumul spre dincolo”, care prezintă povestea cetățeanului român Claudiu Crulic, decedat după ce a intrat în greva foamei, într-o închisoare din Polonia, proiecție însoțită de o sesiune foto realizată de Soltesz Theophil, cu imagini ce explorează viața de zi cu zi a deținuților.
Fotografiile de dimensiuni mari au ajuns la fiecare dintre cei care s-au regăsit în portretele expuse.
La final, în încercarea de a duce arta mai aproape de comunitățile marginalizate, Rod s-a întors la penitenciarul de pe strada Popa Șapcă. De această dată, împreună cu caricaturistul Radu Clețiu și cu un atelier de fotografie realizat de Diana Bilec.
„A fost foarte interesant, pentru că de data asta am venit cu sesiuni de caricaturi, sesiuni de fotografie, proiecții de film. Avem și o cinematecă cu circuit închis, noi aprovizionăm cu filme, iar deținuții le vizionează. Este o lume pe care parțial o cunoaștem, dar care ne surprinde de fiecare dată. Sunt oameni care nu susțin acest mod de a veni în sprijinul unor semeni care au greșit, dar le reamintesc că toți acești oameni se vor întoarce, la un moment dat, în societate și depinde și de noi ca ei să fie un pic altfel. Prin aceste proiecte încercăm să umanizăm cumva spațiul penitenciar, care este unul dur, dificil, să-i facem să se gândească la propria lor condiție, la cei din afară. Reacțiile sunt interesante”, a spus Florin Iepan, directorul DocuMentor, organizatorul Rod Festival.
„Rod la Penitenciar” este parte din Rod Festival, ediția a V-a, un proiect care aparține programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023”, finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, implementat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu fonduri alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.