ADR Vest a publicat un set de fotografii de pe șantierul Teatrului „Mihai Eminescu” din Oravița, considerat cel mai vechi din România, o bijuterie arhitecturală a Banatului.
„Regio-POR în Regiunea Vest: punem în valoare bijuteriile ascunse ale regiunii. Vă prezentăm astăzi imagini de pe șantierul Teatrului „Mihai Eminescu” din Oravița, județul Caraș-Severin, care a intrat în restaurare printr-un proiect cu finanțare europeană. Vedeți în fotografiile noastre cum arată clădirea teatrului la scurt timp de la demararea lucrărilor acolo! Obiectivul general al proiectului este creșterea atractivității turistice a orașului Oravița prin restaurarea și valorificarea durabilă a acestui obiectiv de patrimoniu de clasă A, care să contribuie astfel și la dezvoltarea economică a zonei.”
Contractul de lucrări este în derulare.