Johann Nepomuk Preyer, considerat întemeietorul orașului modern Timișoara, s-a născut la Lugoj, în 28 octombrie 1805, a urmat şcoala primară din oraşul natal, a fost puțin timp elev al liceului Piariștilor din Timișoara, apoi și-a continuat studiile la Szeged, iar în 1824 a absolvit Facultatea de Drept de la Presburg (actualmente Bratislava). În anul 1828 și-a luat diploma de avocat la Pesta. În 1830 se căsătorește cu Josepha Noseda, fiica unui farmacist din Timișoara.
Și-a început primul mandat ca primar al Timişoarei în 1844 şi s-a aflat la conducerea oraşului până în 1858. În urma muncii sale de 14 ani a lăsat scrisă „Monografia oraşului liber crăiesc”, una din cărţile care descriu cel mai bine viaţa Timişoarei la mijlocul secolului al XIX-lea.
De numele lui sunt legate înfiinţarea în 1846 a Fabricii de Tutun şi a primei case de economii din oraş sau introducerea gazului lampant pentru iluminat stradal.
În 1845 s-a înfiinţat prima asociaţie muzicală, iar în 1846 Şcoala de Muzică şi Academia de Drept. A luat măsuri care au dus la dezvoltarea industriei şi comerţului. Johann Preyer a condus oraşul şi în revoluţia din 1848-1849, reuşind în scurt timp să înlăture urmările asediului Timişoarei. Chiar dacă era german, Preyer s-a poziționat mereu de partea revoluționarilor maghiari.
“Timişoara, oarecum ultimul bastion al civilizaţiei de azi înspre Orient, la câteva ore de graniţa Imperiului Otoman, este ultima purtătoare de cultură, care emană din civilizaţia europeană… Impresia pe care oraşul Timişoara o face de obicei asupra străinului, este una favorabilă. Dar n-are voie să aducă cu el criteriile pariziene, vienze sau, în general, ale oraşelor rezidenţiale, căci, naturalmente ar fi dezamăgit. Dar acest oraş, mai ales Cetatea şi Iosefinul, are străzi drepte, aşezate dreptunghiular.
Cetatea complet pavată, periferiile parţial. Cetatea are aproape în totalitate trotuare bune, cu excepţia unor străzi laterale, unde casele sunt cu parter, în rest clădirile sunt cu unul, două sau trei etaje, care toate sunt acoperite cu ţiglă, la parter aproape toate au prăvălii, cu vitrine elegante, rivalizând cu oraşele mari şi care conferă oraşului un aspect prietenos.Două pieţe de mărimi puţin obişnuite şi regulate şi mai multe mici oferă activităţii intense a locuitorilor spaţiu şi aer, curăţenia contrastează plăcut cu starea altor oraşe de provincie, iar iluminarea excepţională, care în curând va funcţiona cu gaz, este recunoscută ca neîntrecută în Ungaria. Timişoara corespunde ca atare exigenţelor necesare, care se pot pune unui oraş de rangul doi sau trei, până şi în privinţa caleştilor. Împrejurimea prezintă alei plăcute, nou plantate, cu multă grijă, pentru plimbări, făcând legătura cu periferia”, a scris Preyer în monografie.
O duzină de ziare, două librării care vând obiecte de artă, biblioteca de împrumut, prima din Imperiu, sala de spectacole unde au concertat Liszt, Lowe şi Erl, Arena din grădină, unde se joacă piese de teatru sau tipografiile vorbesc despre viaţa spirituală a Timişoarei din perioada lui Johann Preyer.
În perioada lui Johann Preyer a început construirea unor hoteluri elegante, s-a pus în funcţiune primul oficiu telegrafic şi s-a construit calea ferată Timişoara – Szeged.
Își pierde soția în anul 1850 și se va recăsători în 1852 cu fiica comandantului fortăreței Timișoara, Hermine Fischer von See.
În 1858 cade în dizgraţie şi este înlăturat din funcţie. Se retrage la Gmunden, în Austria, unde se ocupă de literatură. Revine în Timişoara în anul 1861 şi este numit judecător de tribunal la Curtea de Justiţie Imperială şi vicepreşedinte de tribunal. Deziluzionat de sistemul birocratic, în 1876 se retrage definitiv la Kirchenberg, în Austria, unde va şi muri la vârsta de 83 de ani.
O stradă din zona Iosefin din Timișoara îi poartă astăzi numele.
