Un craniu uman, transformat în tabacheră, se află în patrimoniul Muzeului Național al Banatului din Timișoara. Craniul ar fi fost al unui criminal în serie, condamnat și executat pentru faptele sale.
„Legenda acestui obiect intrigant spune că fost prelucrat la cererea unui judecător din secolul al XIX-lea, care în urma unui caz dificil de crime în serie, a dorit ca trofeu craniul criminalului după rezolvarea cazului. Craniul, transformat într-o tabacheră cu numele și data morții inscripționate pe frunte, a fost ulterior păstrat pe biroul judecătorului, servind atât pentru depozitarea tutunului, cât și pentru a intimida”, arată, reprezentanții Muzeului Național al Banatului.
Obiectul se află în patrimoniul Muzeului Național al Banatului.