Mănăstirea Sf. Gheorghe din satul Mănăstire, de lângă Birda (judeţul Timiş), se află undeva la jumătatea distanţei dintre Timişoara şi Reşiţa. Pentru a ajunge la mănăstire treci mai întâi printr-o pădure. Cealaltă latură este mărginită de râul Bârzava. Întregul complex arată de la exterior ca o fortăreaţă.
Mănăstirea este una din cele cinci mănăstiri sârbeşti din România. Singurii vieţuitori ai complexului monahal sunt stareţul Nicon Karicianac şi maica Evghenia.
A fost ctitorită la sfârşitul secolului al XV-lea de către familia Brancovici. Ulterior, Gerge Brancovici s-a călugărit cu numele de Maxim şi a devenit primul arhiepiscop al Ţării Româneşti.
Preotul a venit din Serbia
Trecând prin gangul boltit, se ajunge în curtea spaţioasă a mănăstirii. În mijloc este biserica, ridicată în 1793 pe fundaţia vechiului lăcaș, în stil baroc târziu şi nu bizantin aşa cum se construiesc astăzi bisericile de cult ortodoxe.
Stareţul Nicon a venit din Serbia, în urmă cu patru ani. Îi întâmpină în biserică pe toți cei care trec pragul mănăstirii. Acesta ne arată moaștele, pe care mănăstirea timişeană le adăpostește. Este vorba de un fragment din craniul Sfântului Gheorghe, care este aşezat într-o cutie argintie. De fiecare dată când deshide cutia, preotul îşi face cruce şi sărută sticla sub care se află relicva.
Moaştele Sfântului Gheorghe au fost aduse în secolul XV-lea de către despotul Georghe Brankovici.
Mănăstirea este veche de 500 de ani, dar în mai multe periode a fost atacată, prădată şi distrusă. Şi atunci când Banatul a fost cucerit de turci, cât şi în timpul sosirii austriecilor din anul 1716.
Locuinţă pentru angajaţii de la Comtim
Mănăstirea şi-a încetat existenţa după instaurarea comunismului, spaţiile sale fiind folosite, pe rând, de armată şi de către CAP-ul local. La începutul anilor ’50, când a fost ocupată de armată, au dispărut multe obiecte din patrimoniul lăcaşului de cult. În anii 80, când s-a făcut Comtim-ul de la Birda, aici au fost cazaţi muncitorii de la fabrică. A fost folosită şi ca depozit de furaje. A redevenit mănăstire abia după 1990.
La intarea, pe frontispiciului clădirii tronează o pictură cu Sfântul Gheorghe călare ucigând balaurul. Este o reprezentare mai nouă, pentru că vechea icoană a fost distrusă în 1951. Mănăstirea sârbească Sf. Gheorghe a fost restaurată în urma unor investiţii din partea Ministerelor Culturii din România şi Serbia. Lucrările s-au încheiat în anul 2011.