Alergătorii amatori sau profesioniști vor putea să își pună la încercare priceperea și picioarele și în acest an la Timișoara, odată cu evenimentul dedicat lor care, în ciuda pandemiei, va avea loc în acest weekend. Este vorba despre Timișoara City Marathon, o cursă de maraton și respectiv una de semimaraton care, contrar așteptărilor, se va desfășura pe asfalt, nu virtual ca multe maratoane în 2020.
Pe 25 octombrie 2020 sunteți așteptați să luați startul în cursele reale de maraton și semimaraton, cu plecare din Otelec și respectiv din Sânmihaiu Român. Urmând un traseu pe malul Begăi va veți bucura de parcurile Timișoarei, de farmecul Fabricului și veți trece linia de finish pe stadionul „Știința” al UPT (Baza Nr 1).
“Ne-am propus să facem posibilă această a 4-a ediție a evenimentului respectând cele mai stricte măsuri de protecție împotriva virusului SARS-COV2. Iată câteva dintre noutăți: nu vom putea organiza transportul cu autobuze la linia de start, veți lua starturi succesive, iar la semimaraton vom organiza două serii de start, fiecare cu maxim 100 de participanți dar distanțați ca start. Hidratarea se va face cu apa în recipiente închise sau în bidoanele voastre. Voluntarii și oficialii vor purta măști și mănuși, iar temperatura fiecăruia dintre voi va fi măsurată cu termometrul înainte de start și veți semna o declarație în fața unui medic înainte de plecarea în cursa. Premierea va fi fără public și doar la categoria OPEN, fără îmbrățișări, dar cu aplauze! Dacâ toate acestea nu v-au descurajat vă așteptăm să vă înscrieți chiar acum pe timisoaracitymarathon.ro”
Pentru aceia care nu pot ajunge la linia de start sau nu pot alerga (încă) pe o distanță de 21km am pregătit și o cursă virtuală: „Timisoara City Marathon 2020”. Veți putea parcurge în perioada 26 octombrie – 1 noiembrie 2020 una dintre distanțele 5km, 10km, 21km, 42km, ne vei trimite dovada cursei și îți vom trimite prin posta medalia de finisher și tricoul oficial al evenimentului. Iar dacă din motive independente de noi nu vom putea lua startul in cursa reala ne vom regasi toti in cursa virtuala. Dar cel puțin știm ca am încercat!
Locurile sunt limitate la 300 de kituri!!