luni, mai 17, 2021
Evenimente

MUSICOOLT – proiect de promovare a muzicii contemporane, la Universitatea de Vest

Facultatea de Muzică și Teatru anunță debutul unui proiect de popularizare a muzicii contemporane – MUSICOOLT, organizat de către doi dintre exponenții ei, lect. univ. Gabriel Almași, recent câștigător al Premiului Uniunii Compozitorilor pentru anul 2020, și conf. univ. Gabriel Mălăncioiu, ambii compozitori și cadre didactice ale FMT-UVT.

Șapte compozitori din patru zări – Timişoara, Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi – îşi propun să demonstreze că muzica contemporană nu este deloc ermetică şi inaccesibilă publicului ne-specialist, ci din contră: este vie, colorată şi capabilă să genereze emoții puternice. “Nu trebuie să fii muzician ca să te îndrăgosteşti de muzica contemporană, nici nu trebuie să ai vreo pregătire muzicală prealabilă pentru a te bucura de cele mai moderne limbaje muzicale. Trebuie să ai doar urechi curioase şi minte deschisă”, transmite public echipa proiectului MUSICOOLT.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, le transmite o invitație de participare tuturor celor cărora muzica le aduce bucurie: „Orice curios cu vârsta între 16 şi 116 ani este binevenit să facă ZOOM IN pe muzica nouă, începând din data de 8 aprilie, alături de muzicienii din UVT și de prietenii lor.

Întâlnirile MUSICOOLT vor avea loc din două în două săptămâni, joi seara, de la ora 19, pe platforma ZOOM, fiind transmise live şi pe pagina de Facebook a proiectului.

Iată programul întâlnirilor:

  • 8 aprilie: Mersul trenurilor în muzică – Gabriel Almaşi (Timişoara)
  • 22 aprilie: Mierla staccato – Gabriel Mălăncioiu (Timişoara)
  • 6 mai: Cum prepari un pian: rețete pentru o ureche gurmandă – Diana Rotaru (Bucureşti)
  • 20 mai: Curiosul caz al minimalismului muzical: ce auzim și ce ascultăm – DanDe Popescu (Bucureşti)
  • 3 iunie: Corul cum nu l-ați mai auzit – creația a cappella în sec XX-XXI, între tradiție și experiment – Șerban Marcu (Cluj-Napoca)
  • 17 iunie: Intertextualitatea – povestea din spatele muzicii secolelor XX și XXI – Cristian Bence-Muk (Cluj-Napoca)
  • 1 iulie: Muzica religioasă în creația compozitorilor contemporani – Ciprian Ion (Iaşi)

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns