Parcul de la Buziaș va fi populat cu și mai multe veverițe. În parc există și la ora actuală un număr important de exemplare, însă Primăria Buziaș intenționează să mai aducă câteva familii, având în vederea simpatia de care se bucură micile rozătoare. Primarul Sorin Muntean spune că planurile sunt pentru introducerea a aproximativ 25 de veverițe brun-roșcate, specifice zonei carpatine.
„Am înțeles de la specialiști că vor trebui să aibă o perioadă de acomodare, undeva la opt-nouă luni. Vor fi ținute în niște voliere speciale pentru acomodare. Și acum suntem în discuția aceasta referitoare la cum să procedăm. Avem de unde să le luăm, dar în primă fază am găsit doar canadiene, tărcate, și acelea nu sunt ca cele de la noi și nu se adaptează. Trebuie să fie roșcate, brun-roșcate, carpatine. Astea sunt veverițele din Buziaș”, a declarat Sorin Muntean, primarul orașului Buziaș.
Primarul a explicat că, în prima fază, vor fi aduse 25 de exemplare, care după ce se vor adapta la noul mediu vor fi eliberate în parcul-pădure.
„O să vedem la ce costuri ajung volierele acelea, că veverițele nu costă prea mult. În prima fază vom aduce 25 de veverițe. Noi mai avem cel puțin zece perechi în parc, vara se pot vedea pentru că vin în preajma oamenilor”, a adăugat Muntean.