Consiliul Județean Timiș, alături de parteneri naționali și internaționali, implementează proiectul „Inclusive Border Cycling”, susținut de Programul Interreg pentru Regiunea Dunării, cofinanțat de Uniunea Europeană. Proiectul IBC vizează adăugarea de conținut cultural traseului EuroVelo 13, care traversează județul Timiș și activarea comunităților din localitățile situate de-a lungul traseului ciclist. În acest context, administrația județeană va organiza un tur tematic ghidat pe biciclete, pe tronsonul Comloșu Mic-Comloșu Mare-Comloșu Mic, cu un traseu suplimentar surpriză, pentru cei care doresc să pedaleze mai mult.
Evenimentul din 5 iulie 2025 propune o reflecție activă asupra istoriei recente, prin povești reale din Comloșu Mic și Comloșu Mare. Pe traseul de aproximativ 12 kilometri vor fi opriri dedicate evocării trecutului traumatic al deportărilor care au marcat comunitățile de frontieră din Banat.
Punctul de întâlnire este sediul Asociației „Colț de Banat” din Comloșu Mic (nr. 425), de unde participanții vor porni la ora 11:00. Turul este structurat într-un ritm accesibil tuturor, cu popasuri tematice, dialoguri cu localnici și povești reale din secolul trecut, spuse chiar pe locurile unde s-au petrecut dramele familiilor deportate.
Pentru cei dornici de mai multă aventură, organizatorii promit și un traseu-surpriză, prelungit, iar la finalul călătoriei va fi oferită o gustare și un moment comunitar de reflecție și socializare.
Participarea este gratuită, fiind permisă persoanelor peste 14 ani, iar minorii sub 18 ani trebuie să fie însoțiți de un adult. Înscrierea este obligatorie și se face online, prin formularul disponibil aici, sau prin contact direct la adresa de email contact@coltdebanat.ro și telefon 0755 061 053.
Transport și facilități pentru participanți
Pentru doritorii din Timișoara, organizatorii oferă transport gratuit pentru 14 persoane (inclusiv bicicletele lor), cu plecare la ora 9:30 din stația de autobuz de la Punctele Cardinale. Totodată, trenul Timișoara–Jimbolia acceptă biciclete într-un compartiment special. Cei care nu dețin o bicicletă pot solicita una gratuit, în limita disponibilității, completând formularul de înscriere.
Se recomandă echipament adecvat: cască, haine comode, apă, cremă de soare. La fața locului vor fi prezenți și producători locali, iar participanții vor avea ocazia să descopere mai mult din istoria și cultura locului.
„Stories on Wheels”
„Stories on Wheels” este un program derulat de Asociația „Colț de Banat”, finanțat prin Fondul RO Bike Valley, gestionat de Fundația Comunitară Timișoara, Fundația Comunitară Banatul Montan, susținut de Decathlon România. Consiliul Județean Timiș susține financiar organizarea evenimentelor cicliste, în cadrul proiectului Inclusive Border Cycling, finanțat prin Programul Pentru Regiunea Dunării, cofinanțat de Uniunea Europeană.
Printre partenerii activi Pedallez Timișoara și Primăria Kikinda (Serbia).
Evenimentele își propun să activeze comunitățile, construind o rețea care promovează mersul pe bicicletă, patrimoniul cultural local și schimbul transfrontalier de bune practici și povești, punând în valoare potențialul turistic al zonei.