Este unul dintre cele mai mare palate din Timișoara. Impresionant prin dimensiuni și aspect, această clădire din mijlocul orașului a trecut prin multe și a văzut cum urbea de pe Bega s-a schimbat de-a lungul anilor. Aici, unde s-a deschis prima terasă publică din tot Banatul, funcționează și acum la parter locuri de petrecut timpul liber.
Un palat cu o fațadă unică
Este vorba despre Palatul Dauerbach, pe care timișorenii îl știu simplu drept “Palace”. Clădirea monumentală este situată în Piața Victoriei din Timișoara. A fost construit în anii 1912-1913, urmând planurile cunoscutului arhitect László Székely. Clădirea uimește prin îmbinarea armonioasă a stilurilor arhitectonice ale epocii, eclectic, Art Nouveau și baroc.

Fațada clădirii este cea care impresionează cel mai mult, fiind realizată într-un mod deosebit, gândită cu o parte centrală și două părți laterale. Partea centrală este totodată împărțită în alte trei părți mai înalte, având la nivelul acoperișului trei frontoane de forma unei acolade ogivale. Părțile laterale au câte 2 pilaștri, iar la nivelul superior au un fronton și un acoperiș mai scund.
Prima terasă din Banat
Odată cu darea în folosință a palatului, care la etaje dispune de apartamente și alte spații de închiriat, la parter au fost deschise restaurantul și cafeneaua Palace. Aici a fost amenajată prima terasă în aer liber din oraș și respectiv din zona Banatului. Pentru ani buni, restaurantul Palace a fost printre cele mai apreciate în rândul înaltei societăți timișorene.
Pe colțul nordic al clădirii funcționează o farmacie, încă din anul 1913, care și în zi de azi se bucură de un renume bun în oraș.