Locuri din Banat

S-a extins și modernizat unul dintre ștrandurile unde merg mii de bănățeni, la 90 de km de Timișoara VIDEO

Începând de luni, 25 martie, clienții pot vizita și încerca noile facilități ale spa-ului extins de la Mako. Noua zonă al Hagymatikum-ului, Lumea Atlantidei, a fost inaugurat în prezența lui Viktor Orban, premierul Ungariei. Ștrandul de lângă granița cu România, construit după planurile faimosului arhitect Makovcz Imre, părintele arhitecturii organice, a fost deschis în urmă cu 12 ani.

RETIM

“La Mako se află cel mai frumos ștrand termal din Ungaria, poate din întreaga lume, este cea mai mare construcție care poartă numele lui Makovecz (…) Așadar, Makovcz Imre trăiește și azi. Dovada e aici, acum am terminat Hagymatikumul visat de el. Mako nu este doar orașul cu cele mai multe clădiri Makovecz, ci și cu cea mai mare clădire Makovecz”, a spus Viktor Orban.

Fidelity by Iulius Mall

Proiect finalizat

“După mai bine de zece ani, proiectul este întreg și finalizat. Lucrarea lui Makovecz e terminată. A ieșit așa cum a vizat arhitectul, așa cum au visat constructorii. Deși viața pe pământ al lui Makovecz s-a sfârșit în 2011, cred că maestrul e cu noi și astăzi. Lumea Atlantidei a fost unul din visele sale. În orașul nostru sunt 14 construcții care poartă semnătura lui Makovecz. Toate sunt poduri care leagă cerul și pământul, dumnezeiescul și omenescu, sfântul și profanul (…) Această construie a făcut din Mako un important punct turistic al regiunii. ”, a spus Farkas Éva Erzsébet, primarul din Mako.

Atunci orășelul Mako a fost pus pe harta turistică a vecinilor. O mare parte din clienții spa-ului sunt din România. Pentru asta, absolut totul este tradus și în română, personalul vorbește și limba română.

Hagymatikum este una dintre capodoperele arhitecturii din Ungaria, cu interiorul său unic și cu structura acoperișului care poate fi considerată o operă de artă.

Complexul oferea la început 15 piscine normale și de aventură, zonă wellness, secțiune de îngrijire medical (masaje, spa, servicii de înfrumusețare, gimnastică medical, tratamente balneare etc.), lumea saunelor, o zonă specială pentru copii, un restaurant (cu delicioase preparate din bucătăria tradițională maghiară), servicii de înfrumusețare și de medicină balneară.

Noi facilități

Apele termale cu efect terapeutic merită, de asemenea, o vizită, dar piscinele exterioare și interioare deosebite, programele și evenimentele interactive reprezintă, de asemenea, o atracție pentru cei ce doresc să-și încarce bateriile atât din punct de vedere fizic, cât și mental.

Lumea Atlantidei – noua zonă a complexului, poartă de asemenea stilul lui Makovecz. Impresionantul grup de sculpturi din lumea Atlantis, proiectat de Imre Makovecz (cel care a proiectat și noua biserica reformată din Timișoara) , fascinează vizitatorii cu spectacole de lumini și filme tematice diferite, evocând lumea mitică a Atlantidei.

Un nou parc de tobogane palpitant, deschis în toate sezoanele, lumea Atlantidei și o terasă pentru plajă te așteaptă în Piața Makovecz nr. 6 din Mako.

Noua clădire, cu o suprafață de 2.462 de metri pătrați, oferă două piscine de experiență uimitoare, o nouă recepție și o zonă de primire a oaspeților deschisă tot anul, piscină termală parțial acoperită cu un bar acvatic, care va fi cu siguranță preferatul tuturor.

Renovarea întregii zone verzi, grădina de relaxare cu promenadă, experiențele VR, precum și facilitățile sportive, cum ar fi terenurile de volei pe plajă și tenis cu piciorul, oferă și mai multe motive pentru a vizita Hagymatikum. Fântâna cu apă termală Zsolnay, fântâna termală cu apă terapeutică certificată și fântâna cu apă rece sunt alte noutăți ale ștrandului.

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:
Marius Ionescu
the authorMarius Ionescu

Lasă un răspuns