Evenimente

Tură de primăvară pe munții din apropiere de Băile Herculane, ideală pentru iubitorii de natură

Naturecamp, unul dintre promotorii vieții în natură din Banat, organizează o tură de neratat pentru iubitorii de trasee montane. Locul vizat este Poiana Beletina din Munții Mehedinți, din apropiere de Băile Herculane. O zonă spectaculoasă, poiana este accesibilă după un traseu lung dar mediu ca dificultate.

RETIM

“Așteptăm cu nerăbdare primăvara și un nou sezon de excursii în care să descoperim peisaje minunate alături de oameni deosebiți. Prima tură se va desfășura în zona Munților Mehedinți, în Poiana Beletina, o frumoasă poiană situată la cota 1200, înconjurată de văi și vârfuri calcaroase, specifice munților din zonă. Tura va fi una destul de accesibilă, cu o dificultate ușoară spre medie, lungimea dus-întors a traseului de 14-15 km (GARMIN) iar diferența de nivel pozitivă de 800 m.

Fidelity by Iulius Mall

Loc de întâlnire: Parcarea Arena AquaSport, Timișoara, sâmbătă 19 martie ora 06.45. Distribuirea pe mașini se va face la fața locului. Echipament obligatoriu: bocanci sau adidași trekking, pelerină de ploaie, pantaloni trekking, 1.5 litri apă, mâncare pentru o zi. Vântul de primăvară poartă miros de fericire! Vă așteptăm”, spun cei de la Naturecamp.

Prețul este de 70 de lei plus combustibil pentru mașini. Detalii despre tură găsiți pe pagina evenimentului.

Foto: Razvan Novac

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns