În același Parc Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, unde cascada Bigăr a fost până de curând atracția principală, o altă frumusețe a naturii merită să fie văzută.
Unul dintre aceste locuri senzaționale din Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa este cascada Beușnița, unde spectacolul naturii se vede în toată splendoarea, indiferent de anotimp. Aici apa se împletește cu stâncile calcaroase și redau imagini greu de uitat. Începutul verii e perfect pentru o drumeție în astfel de locuri, pentru că debitul nu e încă afectat de secetă, dar și toamna, cu frunzele ruginii imaginea este la fel de spectaculoasă.

Accesul la Beușnița nu e atât de facil ca la Bigăr, însă nu e dificil deloc pentru cei obișnuiți cu drumețiile. Trebuie să ajungeți în localitatea Potoc, în comuna Sasca Montană și de acolo începe drumeția. Cei de la Banatul Montan descriu foarte bine ceea ce întâlniți la capătul acestei drum
„Cascada Beuşniţa este în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, în inima munţilor, la poalele versanţilor împăduriţi, în Poiana Beuşniţa. Ea este cea mai mare din succesiunea de trei cascade de pe râul Beuşniţa, în amonte de Lacul Ochiul Beiului. Aceste cascade au luat naştere prin acţiunea în timp a apei asupra solului calcaros. Calcarul dizolvat de apă a fost depus de-a lungul cursului râului, formând tuful calcaros – rocă moale şi permeabilă, ce a permis modelarea nenumăratelor forme încrustate: mini-baraje, ochiuri de apă şi cascade succesive. Apele Beuşniţei sunt numite de localnici ‘ape crescătoare’, cum sunt toate apele din Banatul Montan care dau naştere la tuf calcaros. Cascada Beuşniţa este tot atât de frumoasă ca şi Cascada Bigăr, cu o cădere de apă spectaculoasă de 15 m, de care turiştii se pot apropia pe un podeţ de lemn. Apa răsfirată în mii de braţe cade peste stânci ca o pânză diafană, acoperind micile grote care se văd în spatele şuviţelor de apă. Cascada Beuşniţa pare o cascadă de pe o insulă tropicală, cum se poate vedea doar în mod virtual pe Internet. Coborând din poiană spre Lacul Ochiul Beiului, turiştii pot vedea celelalte două cascade: cascada a doua, ca o înşiruire de căderi prelungite de apă şi cu o curgere lină a apei prin jgheaburi înguste sub formă de serpentine, cascada a treia, cu perdele de apă şi şuvițe printre pernele de muşchi, la vărsarea Beuşniţei, în râul Bei.”
Indiferent de anotimpul în care ajungeți aici, Beușnița este o splendoare.

„Cascada Beuşniţa este o minune în orice anotimp, fie când valuri înspumate trec peste copertinele de muşchi verde, fie când din acestea se scurge dantelăria ţurţurilor imenşi de gheaţă. Când este secetă, apele se revarsă doar pe ‘făgaşurile adânci’, iar în locurile prin care nu curge apa se formează un covor natural de muşchi în culori variind de la verde închis până la galben şi roşu argintiu”, arată cei de la Banatul Montan.
Și ca orice loc fabulos, Cascada Beușnița are legendele ei. Una dintre ele spune că apele spumoase ale cascadei nu sunt decât voalul de mireasă al păstoriţei din Banat, care mereu caută să se întâlnească în nemurire cu lacrimile tânărului Bei din lacul albastru ca ochii lui, cu credinţa ce şi-o purtau în dragostea lor, fără a ţine seama de religie.

Dacă doriți mai multe informații, le găsiți aici: goo.gl/Q6psx7 (ghid turistic si harti trasee cicloturistice/de drumetie)
#AplicatiaDePromovareABanatuluiMontan
https://app.banatul-montan.ro/