duminică, decembrie 7, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Top 5 Articole

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cele mai recente

VIDEO S-a deschis cel mai frumos domeniu privat de relaxare şi aventură din Banat

RETIM

Reprezentanţii domeniului Herneacova au anunţat reluarea activităţilor.  Locul este unul dintre cele mai frumoase domenii din România, construit ca o zonă cu activități de relaxare și aventură pentru familii.

„După o iarnă lungă, departe de razele blânde ale soarelui, a venit momentul să ne bucurăm din nou de frumusețea naturii. De aceea, suntem foarte încântați să vă anunțăm că ne redeschidem porțile prin al nostru parc de aventură, puncte grill și centru de echitație. Vă așteptăm cu mult drag să ne bucurăm împreună de venirea primăverii și de surprizele pe care le pregătim în acest sezon”, a fost anunțul administratorilor domeniului.

La jumătatea drumului dintre Lugoj şi Timișoara, bine ascuns după dealurile pline cu viță de vie de la Cramele Recaș se află Domeniul Herneacova. Pentru pasionații de cai și tot ce înseamnă echitație, acest loc nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind cel mai renumit complex de acest fel din Europa de Est.

Ce înseamnă Domeniul Herneacova

Cei ce caută să petreacă weekendul începând de vineri și până duminică între orele 09:00 și 20:00.

O să găsiți un restaurant, terase, puncte grill, parc de aventură, mega-tiroliana, traseu de biciclete XCO, echitație, trasură, posibilitate de campare pe domeniu (cu racordare la apa și curent), dușuri, toalete, ședințe foto cu caii domeniului, clătite și un bar în aer liber. Vineri intrarea este liberă, iar sâmbăta și duminica se percepe o taxa de intrare pentru agrement.

Restaurantul  “Casa Herneacova” care oferă un meniu de sezon, inclusiv pe terasa restaurantului și un salon dedicat evenimentelor.

Parcarea este gratuită în schimb există o taxă de agrement menționată mai sus.

Călărie

La Herneacova există trei arene speciale pentru competiții și pregătirea dinaintea acestora. Când au loc evenimente aici, locurile se epuizează destul de repede, așa că dacă vrei să urmărești o competiție ai face bine să-ți rezervi un loc din timp. Dacă vrei doar să călărești unul dintre caii care sunt îngrijiți la Herneacova, trebuie să suni cu cel puțin 24 de ore înainte de sosire.

Locația fiind una frumoasă, aici pot avea loc și ședințe foto cu cai. Printre cele mai populare activități este și plimbarea cu trăsura.

Aventura Parc

La parcul de aventură din incinta domeniului poți să faci plimbări prin pădure sau, dacă ești mai curajos, să urci pe unul intre traseele special concepute pentru o zi de distracție la maxim. Traseele sunt în special destinate celor mici. Dacă vrei să îți simți inima cum îți sare din piept, o tură cu tiroliana te va face să uiți de toate problemele uzuale.

Cea mai lungă dintre ele traversează tot domeniul pe o lungime de 260 de metri, având o înălțime de până la 20 de metri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele Mai Citite