Puține povești sportive au începutul atât de memorabil ca al echipei de polo ILSA Timișoara, care pe 18 august 1946 cucerea primul său titlu de campioană națională. Cei de la Muzeul Național al Banatului au evocat acele momente.
Competiția trebuia, inițial, să se desfășoare la Timișoara, dar a fost mutată la București, pe ștrandul Obor. În față, formații redutabile: Ferar Cluj și Dermagant Târgu Mureș.
În apă însă, timișorenii au arătat un stil neobișnuit pentru România acelor ani: rapid, ofensiv, cu pase scurte și atacuri surprinzătoare. Era „școala budapestană”, adusă la Timișoara de Gabor Torok, fost jucător al legendarei echipe Ferencváros, devenit antrenor-jucător la ILSA.
Finala cu clujenii a fost dramatică. La 4-4, în ultimele minute, un fault contestat, o pasă fulger și golul lui Stănescu au aprins spiritele. Ferar a protestat, dar decizia arbitrilor a rămas: ILSA – campioană, 5 – 4. Gazeta Sporturilor scria: „Păcat că acest match, cum nu s-a mai văzut în Capitală, a avut un sfârșit urât…”
Premiul a fost pe măsura epocii: Cupa „Helbam” și câte un pui pentru fiecare jucător. O imagine care astăzi stârnește zâmbete, dar care atunci spunea multe despre modestia vremurilor și despre valoarea simbolică a victoriei.
Ce a urmat? O dominație absolută. Între 1946 și 1951, echipa ILSA – club al muncitorilor de la fabrica textilă – a cucerit șase titluri naționale consecutive. Cu un nucleu stabil (Norman, Torok, Stănescu, Molnar, Sterbenz), Timișoara devenea centrul polo-ului românesc, iar sportul local se intersecta spectaculos cu istoria industrială a orașului.
Astăzi, la distanță de aproape opt decenii, povestea ILSA e o piesă de memorie urbană, în care se amestecă energia unui oraș, ambiția unei echipe și amintirea unui premiu atât de neobișnuit încât a rămas în istorie.
Sursa foto Druckeria
