Pentru acest sfârșit de săptămână, Muzeul Satului Bănățean a pregătit un eveniment de tradiție. Complexul de la Pădurea Verde Timișoara vă așteaptă cu povești țesute și modelate de meșteri populari veniți din toate colțurile țării.
La Târgul Meșterilor Populari veți găsi o sumedenie de produse lucrate manual: ii cusute cu răbdare, pălării, cojoace, instrumente muzicale, obiecte din ceramică, coșuri împletite, icoane, opinci, linguri de lemn, jucării și multe alte minunății care duc mai departe poveștile satului românesc. Organizatorii mai pregătesc ateliere interactive, întâlniri cu meșterii despre tainele meseriei lor și spectacole folclorice.
Sâmbătă, 20 septembrie, vor urca pe scenă: Ansamblul Lighezana din Pădureni, Loredana Sur, Ionuț Duvlea, Raluca Stanca, Adrian Stanca, acompaniați de Formația Ecoul Muzical.
Duminică, 21 septembrie, vor cânta: Alin Raicu, Alexandru Oniță, Ancuța Bularcă, Carmen Biruescu, Florin Boita, acompaniați de Formația Ecoul Muzical.
Târgul Meșterilor Populari Bănățean este un eveniment organizat anual la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, dedicat promovării meșteșugurilor tradiționale românești, unde meșterii își expun și vând produsele. Anul acesta a ajuns la cea de-a 25-a ediție.






