Punctul Gastronomic Local ”Acasă la Maya” inaugurează seria de evenimente Banat Brunch din 2026. Aceasta printr-o întâlnire programată pe 2 mai, în satul Rudăria, recunoscut pentru ansamblul său unic de mori de apă. Evenimentul propune o combinație între gastronomie tradițională și experiențe turistice locale.
Gazdele, Maia și Remus Craia, pregătesc un brunch cu preparate specifice zonei, realizate din ingrediente locale
”Ce este în meniu? Pe lângă mălai cu făină de porumb măcinată la moară de piatră, pâine cu mălai, coleșă cu brânză friptă, jumărăți, diferite paste de jumări sau de leurdă, platouri cu tot felul de bunătăți, veți avea ocazia să gustați o supă de găină cum numai Maya știe să facă, o ciorbă de vițel, sarmale, tocăniță de porc. Și dacă mai e loc, mai merge și ceva dulce: plăcinți, prăjituri din plin”, spun cei de la Asociația Acasă în Banat.
„Ne dorim ca fiecare participant să regăsească gusturile autentice ale Banatului, așa cum le-am moștenit din familie și din comunitate,” a declarat Maria Craia, implicată în organizarea evenimentului.
Va fi o zi plină pentru că veți avea parte și de un tur ghidat la morile de apă unde ghid va fi Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat și directorul Muzeului Satului Bănățean.
Veți putea vizita și muzeul din sat, veți asista la ateliere de lucru cu lemnul, vă veți bucura de poveștile în grai bănățean a lui Dan Liuț și veți putea achiziționa produse locale în cadrul unui mini-târg, în curtea casei.
„Banat Brunch nu este doar despre mâncare. Este vorba despre întâlnirea cu oamenii locului și cu tradițiile care definesc această zonă,” a mai precizat Maria Craia.
Evenimentul începe la ora 11:00, iar copiii mai mici de 8 ani beneficiază de acces gratuit.






